30 noiembrie 2020
Biden: ”Când se va finaliza numărătoarea, credem că vom fi câștigătorii”

Biden: ”Când se va finaliza numărătoarea, credem că vom fi câștigătorii”

Candidatul democrat la președinția SUA, Joe Biden, și-a exprimat încrederea că, odată numărate toate voturile, va fi declarat câștigătorul cursei pentru Casa Albă, conform Agerpres.

„Este clar că câștigăm suficiente state pentru a ajunge la 270 de voturi necesare pentru a câștiga președinția”, a spus Biden în Delaware, subliniind că nu pretinde încă victoria. „Când se va finaliza numărătoarea, credem că vom fi câștigători”, a mai afirmat el.

Democratul a insistat că „fiecare vot trebuie numărat” și că nimeni nu poate pur și simplu să câștige făcând declarații, referindu-se la președintele Donald Trump. „Sunt încrezător că vom ieși învingători”, a adăugat el.

Biden se angajează să revină la acordul de la Paris în prima zi a preşedinţiei

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden s-a angajat ca în prima zi a preşedinţiei sale să revină la acordul de la Paris privind clima, din care SUA s-au retras oficial miercuri, relatează AFP.

”Astăzi, administraţia Trump a ieşit oficial din acordul de la Paris privind clima. Şi în exact 77 de zile, o administraţie Biden i se va alătura”, a scris candidatul democrat pe Twitter, referindu-se la data de 20 ianuarie 2021, când viitorul preşedinte îşi va prelua funcţia.

Retragerea Statelor Unite ale Americii din acordul de la Paris vizând combaterea schimbărilor climatice a devenit efectivă miercuri, a doua zi după alegerile prezidenţiale. Trump a anunţat pentru prima dată în 2017 retragerea SUA din acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *