23 noiembrie 2020
Deputații au votat amendamentul PSD să rămână deschise și în interior

Deputații au votat amendamentul PSD să rămână deschise și în interior

Deputaţii au decis, marţi, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, scrie MEDIAFAX.

Această decizie vine contrar hotărârii Guvernului condus de premierul Ludovic Orban. Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 93 de abţineri. Legea merge la promulgare la preşedintele Iohannis, care o poate retrimite Parlamentului. Camera Deputaților este for decizional.

Social-democraţii susţin că închiderea pieţelor a fost o măsură aberantă.

„Este o prostie (închiderea pieţelor – n.r.), iar pieţele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă şi de prevenţie. Pentru că ieri până şi cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noştri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, a afirmat deputatul PSD Daniel Suciu, potrivit Mediafax.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea pieţelor.

„E adevărat, se închid pieţe. Aceste pieţe sunt închise acolo unde sunt primari ai PSD. Se repetă acelaşi scenariu din perioada stării de urgenţă, când foarte mulţi primari PSD au ţinut acele pieţe în aer liber închise. PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este acelaşi PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din ţară. acum mimează o anumită grijă faţă de românul de rând

Sunt aceeaşi pesedişti care v-au bătut în stradă i v-au alungat din ţară. Oameni buni, nu vă lăsaţi minţiţi de aceeaşi pesedişti. Azi colegii au votat la comisie o ordonanţă care are foarte multe lucruri bune. Aşa cum ne-a obişnuit, PSD intervine pe ordonanţele de urgenţă şi le modifică. Ceea ce se întâmplă este un joc politic, de campanie, ieftin”, a replicat liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

Deputatul USR Cătălin Drulă a susţinut că închiderea pieţelor a fost „pripită şi nejustificată”.

„USR PLUS nu e de acord cu închiderea pieţelor agroalimentare. Dincolo de asta, rămâne acest proiect care e aberant. În primul rând este neconstituţional, iar tehnic şi juridic este un dezastru. Acest amendament zice că târgurile şi bâlciurile nu vor fi închise niciodatîă în stare de urgenţă”, a adăugat Drulă.

Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *