De la Cluj la Bihor. După 5 partide, aterizată în PSD, Steluța Cătăniciu a mai prins un mandat de deputat

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Plecată la Bihor de la Cluj via…București, nefiind pusă pe listă de PSD Cluj, deputata Steluța Gustica Cătăniciu (PPU-SL) a intrat în PSD Bihor, în urma unei negocieri centrale între PPU-SL cu PSD  și a obținut un nou mandat de parlamentar.

Jurist de profesie, Cătăniciu e la al cincilea partid după PD, PNL, ALDE, PPU-SL și, acum, PSD. 

Scorul PSD la Bihor a fost la Cameră 18,72% (34.054 voturi)

Conform legii, alegătorii din Bihor sunt reprezentaţi în Parlamentul României de 4 senatori şi 9 deputaţi, scrie Bihoreanul.

În baza rezultatelor oficiale, în Bihor cele mai multe mandate de parlamentari le va avea PNL: unul de senator pentru Gheorghe Carp şi trei de deputaţi pentru Aurel Căuş, Kiss Janos şi Ioan Cupşa.

PSD va avea în Bihor un senator, pe Florian Bodog, şi doi deputaţi: Ioan Mang şi Steluţa Cătăniciu.

Un număr egal de mandate şi-a asigurat şi UDMR Bihor, cu un mandat de senator pentru Cseke Attila şi două de deputaţi pentru Szabo Odon şi Biro Rozalia.

Câte un mandat de deputat vor avea AUR, pentru Mihai Lasca, şi USR-PLUS, pentru Silviu Dehelean.

Datorită faptului că a obţinut cel mai mare număr de voturi pentru Senat, PNL Bihor are cele mai mari şanse să-şi adjudece şi cel de-al patrulea mandat, de senator, în persoana lui Adrian Hatos, în urma procedurii de redistribuire.

 

1 thought on “De la Cluj la Bihor. După 5 partide, aterizată în PSD, Steluța Cătăniciu a mai prins un mandat de deputat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *