EXCLUSIV. Duminică importantă la USR Cluj. Astăzi, 1 octombrie, s-a decis cine continuă cursa internă pentru a fi desemnat candidat la primărie. Au fost unsprezece și au rămas trei candidați interni după voturile de astăzi: Viorel Băltărețu, care e și deputat de Cluj și președinte al filialei municipale (antreprenor), George Trif (IT-ist) și Mihaela Nia (profesor logoped).
Urmează discuții cu publicul. Undeva în martie 2024 se va anunța cine va candida din partea USR la Primăria Cluj.
Nici un partid nu și-a anunțat încă candidatul la localele din 2024 la Cluj-Napoca
Discursuri de campanie pentru europarlamentare
Tot astăzi s-au prezentat candidaturi pentru europarlamentare. S-au susținut discursuri de campania apoi se va trece la vot în perioada 9 – 16 octombrie.
Sursele Clujul Politic spun că de la Cluj candidatul la europarlamentare va fi Adriana Cristian (it-ist), actual consilier local.
Un pic de istorie politică
Reamintim că la localele din 2020 candidatul USR la Primăria Cluj-Napoca a fost Emanuel Ungureanu, deputat, care a scos 8,2 la sută, sub scorul partidului, consilierii au luat. 17,12%. Totuși, Ungureanu a fost locul 2 dintre candidați, cu mult în spatele lui Emil Boc, care a câștigat a cincea oară primăria.
La parlamentarele din 2020, pe Cluj-Napoca, alegerile au fost câștigate de PNL cu 1,2 procente în fața USR Cluj-Napoca.
Mai multe despre rezultatul de atunci al alegerilor AICI