26 ianuarie 2021
SONDAJ: Ce a însemnat anul 2020 din punct de vedere emoțional pentru români? Pandemia a accentuat singurătatea și stresul

SONDAJ: Ce a însemnat anul 2020 din punct de vedere emoțional pentru români? Pandemia a accentuat singurătatea și stresul

Ultimul sondaj realizat de IRES este despre ce a însemnat anul 2020 din punct de vedere emoțional pentru români și cum a accentuat pandemia de COVID-19 singurătarea și stresul. Un sfert dintre români a suferit anul acesta de singurătate, ia run procent similar a pierdut venituri importante.

  • 4 din 10 români s-au gândit, în acest an, la moarte și peste jumătate dintre participanții la studiu declară că le-a fost teamă ca ei înșiși sau cineva drag ar putea muri.
  • 6% dintre cei chestionați au spus că anul acesta au pierdut pe cineva drag din cauza pandemiei.
  • Un sfert dintre români au suferit anul acesta de singurătate, cei mai afectați fiind vârstnicii, femeile și persoanele cu nivel de educație scăzut, iar tot aproape un sfert dintre participanții la studiu au spus că au simțit nevoia să discute cu cineva apropiat, dar nu au avut cu cine; vârstnicii și persoanele cu educație scăzută fiind printre cei mai expuși la lipsa altor persoane cu care să comunice.
  • 4 din 10 respondenți spun că izolarea sau restricțiile impuse de COVID-19 le-a provocat stări de stres, mai afectați decât media fiind tinerii și femeile.
  • 14% dintre cei chestionați au spus că au fost, în acest an, în situația de a avea nevoie de ajutor și de a nu avea la cine să apeleze, iar 16% nu au primit sprijinul de care au avut nevoie.
  • 6% dintre participanții la studiu spun că și-au pierdut, în 2020, locul de muncă.
  • Un sfert spun că au pierdut, în acest an, din cauza pandemiei, venituri importante, cei mai afectați de această situație fiind tinerii și persoanele de până în 50 de ani.
  • 5% dintre respondenți spun că în acest an, pe perioada pandemiei de COVID-19, au întâmpinat dificultăți cu privire la procurarea alimentelor.

Ce a însemnat anul 2020 din punctul de vedere al sănătății?

 

MAI PUȚIN ROMÂNI AU ACCESAT, ÎN 2020, SERVICII MEDICALE ȘI AU CUMPĂRAT MEDICAMENTE

 

  • Două treimi dintre români spun că au fost în acest an la medic, cu 12% mai puțini decât în studiul similar realizat pentru 2019.
  • 15% dintre români au declarat că au fost, în 2020, internați în spital, cu 4% mai puțini decât în 2019.
  • Și achiziția de medicamente a scăzut ușor, conform sondajului: în 2020 au cumpărat medicamente 86% dintre români, cu 6% mai puțini decât în 2019.
  • Doar 8% dintre români spun că au contractat noul coronavirus, iar aproape 3 din 10 români spun că un membru al familiei sau un prieten s-a îmbolnăvit de COVID-19, în acest an.
  • 4 din 10 români spun că au avut în acest an și alte probleme medicale în afara celor legate de COVID – 19.

 

1 DIN 5 ROMÂNI S-A TESTAT, 1 DIN 3 ESTE DECIS SĂ SE VACCINEZE

 

  •  1 din 5 români spune că a făcut un test pentru depistarea COVID-19 în organism, iar dintre cei aproape 80% care nu s-au testat, 65% susțin că s-ar fi testat dacă ar fi avut ocazia.
  • O treime dintre participanții la studiu declară că sunt deciși să se vaccineze (procentul este în creștere față de un studiu realizat cu o săptămână înainte – în perioada 12 – 14 decembrie, când 25% dintre respondenți spuneau că s-ar vaccina cât mai repede).
  • Aproape 4 din 10 sunt încă indeciși cu privire la vaccinare, în timp ce 1 din 4 români este decis să nu se vaccineze.

 

ROMÂNII NU AU ÎNCREDERE ÎN GUVERN ȘI CRED CĂ ACESTA NU A INFORMAT CORECT POPULAȚIA PRIVIND PANDEMIA

 

  • Românii au foarte puțină încredere în Guvernul României cu privire la organizarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, doar 1 din 5 români spune că are încredere multă și foarte multă, în timp ce aproape trei sferturi se poziționează pe axa neîncrederii.
  • Mai mult de jumătate dintre români (58%) cred că Guvernul nu a informa corect populația cu privire pandemia de COVID-19, iar o treime cred că informarea a fost corectă.

 

ROMÂNII NU SUNT OPTIMIȘTI CU PRIVIRE LA FINALUL PANDEMIEI

 

Chiar dacă mai mult de jumătate dintre participanții la studiu spun că lucrurile se îndreaptă spre bine în gestionarea pandemiei, mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că pandemia de COVID-19 nu se va încheia în anul 2021, puțin peste o treime sunt însă optimiști și cred că anul care vine va aduce cu el finalul pandemiei.

Studiul a fost realizat în perioada 18 – 21 decembrie 2020, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eșantion de 1.085 indivizi de 18 ani și peste. Eroare maximă tolerată de ± 3,03%. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *