17 ianuarie 2021
Război total în USR-PLUS. Lui Mihai Goțiu i se cere demisia din partid. Cum se apără fostul senator?

Război total în USR-PLUS. Lui Mihai Goțiu i se cere demisia din partid. Cum se apără fostul senator?

Lupta pentru funcții în cadrul Alianței USR-PLUS este tot mai încinsă, iar recent, 308 membri au semnat o scrisoare publică prin care îi solicită demisia fostului senator de Cluj Mihai Goțiu, din toate funcțiile pe care le are în partid.

Spiritele s-au agitat în momentul când fostul senator Mihai Goțiu este în cărți pentru a ajunge secretar de stat la Ministerul Mediului, fapt care i-a nemulțumit pe unii dintre colegii săi de partid. 

Colegii din USR-PLUS l-au acuzat pe Goțiu că „nu are cunoștințele necesare pentru asemenea funcție, dar că are pretenția de a ciuguli din munca membrilor pe care a călcat-o în picioare timp de 2 ani de zile”.

„Timp de 2 ani, domnul Goțiu a lovit în permanență (prin comunicarea sa internă și cea externă) în munca membrilor prin atacuri murdare, mincinoase și calomniatoare la adresa USR PLUS, la membrii USR și PLUS, la fuziune, la guvernare, erodând mult încrederea electoratului în USR PLUS. Noi, membri simpli, am asistat cum munca noastră este distrusă de un om doar din dorința de a obține funcții personale. Dar este de ajuns, nu putem rămâne pasibili”, se spune în scrisoarea membrilor USR PLUS nemulțumiți. 

Scrisoarea deschisă a fost numită „Construcție, nu distrucție” și este adresată lui Mihai Goțiu, dar și Biroului Național.

Ca o replică, Mihai Goțiu a declarat la Digi24 că este vorba de o competiţie internă şi că implicarea sa în problemele de mediu în mandatul său e evidentă şi uşor de verificat folosind internetul. 

„Așa au înțeles unii colegi să ducă o competiție internă, într-un moment în care mi-am depus candidatura pentru numirea pentru conducerea Gărzii Naționale de Mediu. Despre cât de mult ar fi ‘afectat’ activitatea mea USR stau dovadă, la orice căutare pe Google, sute și mii de link-uri despre implicarea mea în domeniul mediului și despre tot ce a însemnat un mandat în care am fost”, a spus fostul parlamentar USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *