26 februarie 2021
”Farewell Donald!”, sau de ce este bine să ai politicieni sănătoși mintal, chiar într-un sistem politic funcțional

”Farewell Donald!”, sau de ce este bine să ai politicieni sănătoși mintal, chiar într-un sistem politic funcțional

În urmă cu peste 4 ani, într-o polemică destul de aprinsă în direct la radio (Napoca FM) cu prietenul Adrian Munteanu (despre care trebuie să recunosc, deși am rămas pe poziții aproape diametral opuse pe acest subiect, că este singura persoană pe care o cunosc care a anticipat – cu luni de zile în avans – alegerea lui Donald Trump ca președinte, în 2016), în chiar noaptea alegerilor americane, spuneam că problema principală a lui Donald Trump nu este una de ideologie, ci de sănătate mintală (foloseam expresia americană din slang ”nuts”) și îl comparam (spre exasperarea prietenului Adrian ? ) cu fostul primar al Clujului Gheorghe Funar. Îmi mențin, după patru ani, această evaluare.
 
Principala problemă a preluării efective a mandatului prezidențial de către Joe Biden (și implicit a predării sale de către Trump) nu a fost absența celui din urmă de la ceremonie. Aceasta poate fi considerată doar încă una din excentricitățile bine cunoscute ale personajului. Gestul revelator pentru trasăturile de caracter mai adânci ale lui Donald Trump este acela al absenței sale de la comemorarea celor 400.000 de americani morți de Coronavirus, care a avut loc marți la Washington DC. Morți care reprezintă, alături de modul de a gestiona criza sanitară, una dintre cele mai importante (dacă nu cea mai relevantă, pur și simplu) părți ale moștenirii sale lăsate Americii – ”his legacy”.
 
Vreau să fiu cât se poate de clar, sistemul medical al Statelor Unite reprezintă O RUȘINE pentru o țară ca SUA. Și el nu este produsul administrației Trump, ci modelat în timp, subiect al criticilor radicale de decenii și în nevoie de reforme structurale pe care administrațiile democrate recente (Clinton sau Obama) NU le-au adoptat, apelând la simple măsuri paleative (Obamacare printre ele).
 
Însă gestionarea pandemiei, în pofida responsabilității relativ limitate a lui Donald Trump, a introdus în sistem o problemă uriasă pe care nici măcar un sistem bine pus la punct și funcțional din punct de vedere instituțional precum cel al SUA n-a putut-o gestiona conform procedurilor uzuale – pentru că acestea nu existau. Sistemul care a reușit să atenueze (până la a pune aproape complet surdină) multe din trăznăile din mintea lui Trump (gândiți-vă la zidul de la granița mexicană, reducerea rolului SUA în NATO, conflictele cu Coreea de Nord sau China), reducându-le pe multe la aspecte legate de retorică și postări pe rețelele de socializare NU a putut funcționa în acest sens în cazul acestei noi provocări. Cea care practic a pecetluit soarta administrației Trump, și l-a făcut să-și arate adevărata față aceea de populist de manual, de ipocrit fără rușine și de personaj instabil dincolo de limita acceptabilă a ceea ce nu e patologic.
Mesajele sale contradictorii permanente, limbajul dublu, frondele sale puerile și repetate la adresa distanțării sociale și a portului măstii au avut efect asupra multor americani, chiar dacă o mare parte din politicile de combatere a pandemiei au fost stabilite la nivel statal, de către guvernatorii republicani sau democrați, sau chiar local. Iar neparticiparea la ceremonia comemorativă de marți – îm memoria unor victime din care măcar o parte (probabil însemnată) a fost reprezentată de suporterii săi, care nu s-au deranjat să ia în serios „răceala” sau „viroza” numită Covid a dat adevărata măsură a lașității și cinismului acestui bufon, adevărat personaj de carton. Lipsă de participare care nu poate fi în niciun fel legată logic de contestarea de către el a rezultatului alegerilor prezidențiale în justiție, în care aceasta s-a prounțat deja în sensul unei lipse a fradelor în multe din cauzele deschise dar unde, desigur, trebuie asteptat ultimul cuvânt al instanțelor înainte de a ne putea pronunța definitiv și în cunoștință de cauză.
 
Pariul meu, sau speranțele pozitive, legate de administrația Trump erau legate de capacitatea sistemului de a „îmblanzi” personajul și a-l aclimatiza în cadrul său – lucru care a funcționat pe deplin, nu neapărat în sens bun sau rău, în ceea ce privește agenda Departamentului de Stat, reprezentată atât de fostul cât și de actualul ambasador, față de România – aceeași politică bazată pe mesajul principal (și monotonal, fără nuanțe) al încurajarii luptei anti-corupție, alături de care au funcționat ca puncte pe agendă și consolidarea statului de drept, garantarea drepturilor minorităților, inclusiv sexuale, și a reprezentării egale și nondiscriminării femeilor (în pofida unei retorici în sens chiar contrar în care Trump aluneca uneori). Acest rol de aclimatizare performat de sistem a permis și efectele pozitive care nu pot fi negate ale administrației POTUS nr. 45 (cel puțin pănă la criza sanitară), creșterea economică și reducerea somajului.
 
Funcțiile unui sistem țin de asigurarea un tipar stabil și predictibil de a rezolva situații cunoscute sau anticipabile, în modul cel mai eficient, pentru a evita reinventarea roții de câte ori este nevoie de ea. De aceea unii analiști a sistemelor au spus că cele mai eficiente sunt acelea în care aproape că nu contează cine sunt liderii, în cazul celor politice politicienii fiind mai puțin importanți decât PROCEDURILE, iar cetățenii abia cunoscându-i. Toate aceste funcții se bochează, sau nu mai pot fi performate normal decât cu mare greutate, în caz de criză majoră*. Precum pandemia de Covid-19, care nu a fost în niciun fel anticipabilă. În acest context intervine rolul liderilor providențiali, ori cel puțin competenți – sau, alternativ, în situația de non-criză, în cazul în care aceștia reușesc să potențeze funcționarea sistemelor astfel încât acestea să „dea” mult mai mult decât o pot face în mod obișnuit. Fără inteligența imaginativă și creativitatea lor nicuna din cele două ipostaze – gestionarea eficientă/depăsirea crizei sau supra-eficientizarea sistemelor – nu poate fi realizată.
 
În nici una din aceste ipostaze, Donald Trump nu și-a/și-ar fi găsit locul. În plus, sistemul suprasolicitat a avut dificultăți suplimentare în a-l controla în mod eficient, permițând cumularea greșelilor din partea acestuia (a se vedea conflictele repetate cu o parte din autoritățile medicale ale fostei administrații, deciziile oscilante în domeniu sau – în prima dezbatere electorală – eroarea majoră de a nu condamna, în contextul mișcărilor Black Lives Matter, Alt-Right alături de Antifa, care l-a făcut aproape sigur să piardă votul multor din potențialii susținători moderați).
 
Desigur, noul val al mișcărilor sociale (din păcate de destule dăți însoțite de violențe) sub egida BLM a cunoscut excesele sale. Iar problemele structurale care i-au determinat pe alegătorii uneia dintre cele mai mari și vechi democrații (și cu siguranță cea mai puternică și influentă) să aleagă un personaj instabil ca lider al națiunii rămân acolo unde sunt, și din păcate n-au generat suficiente întrebări FUNDAMENTALE în rândul comunității științelor sociale (ci mai degrabă condamnări, ceea ce nu reprezintă nici pe departe pricipala misiune a acesteia). Cei care iși imaginează că manipularea prin rețele de socializare și știrile false (unii ar spune după decenii de manipulare în sens contrar) au avut un rol decisiv ar trebui să se gândească mai bine. Eșecul societății americane de a rezolva probleme precum existența ghetourilor, lipsa educației de calitate și rata scazută de ocupare a joburilor, ratele ridicate ale abandonului familial sau criminalității în rândurile unei bune părți a populației de culoare (pentru a enumera doar o parte din problemele acesteia), aceasta după aproximativ 65 de ani de politici de desegregare și discriminare pozitivă din ce în ce mai cuprinzătoare (aceasta în pofida aparției unei clase de mijloc – inclusiv cu stratul ei de sus – puternice în rândul comunității de culoare, și a mandatului dublu obținut de Barack Obama) ar trebui să pună pe gânduri orice politician american, fie el democrat sau republican, moderat, radical sau conservator, una din chestiunile fundamentale tinând de evaluarea eficienței și adecvării acestor programe. La fel transformarea corectitudinii politice într-o dogmă sacrosantă, constrângătoare și complet refractară la critici – mai ales în condițiile în care asupra efectelor sale detrimentale libertății (în această formă) au atras atenția unii dintre cei mai puternici promotori ai săi de-a lungul deceniilor (Noam Chomsky printre ei), într-o scrisoare deschisă pe care activiștii de azi (și la fel „media progresistă”) au preferat să „pună batista” și să n-o bage în seamă.
 
Prin urmare, sarcinile administrației Biden nu vor fi ușoare. Principala speranță rămâne probabil ca el să rămână un moderat în rândul democraților, moderația neînsemnând în niciun fel lipsă de acțiune. Și să pună sistemul la treabă, așa cu a promis. În privința celeilalte promisiuni, „mă voi întorce, într-un fel sau altul” aparținând deja fostului POTUS, ecou al mai celebrei ”I shall return!” (general D. MacArthur, Filipine, începutul lui 1942), aș spune că un MacArthur nu e de găsit chiar la tot pasul. Și oricum, chiar în cazul unui MacArthur sau Patton PR-ul a jucat un rol semnificativ.
Altfel, totul va funcționa în mare pe principiul acțiunii și reacțiunii. Cumva, ”It ain’t over ‘till the ̷f̷a̷t̷ oversize lady sings!”
_____________________________
* Desigur, sistemul (cel puțin unul funcțional), „învață” din orice criză, dezvoltănd proceduri pentru crizele viitoare similare/asemanatoare, și își mărește astfel capacitatea de a genera rezultate predictibile.
 
Horia Lupu, politolog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *