Care sunt prioritățile deputaţilor şi senatorilor în noua sesiune parlamentară care a început astăzi?

Politica nationala

Prima sesiune parlamentară din acest an a Senatului și Camera Deputaților a fost convocată luni, 1 februarie, iar pentru următoarele săptămâni, pe agenda aleșilor se vor afla mai multe proiecte care vizează, între altele, modificarea legilor justiției, reforma din sănătate și educație, dar și un cod electoral modern.

Prioritară va fi dezbaterea bugetului de stat pe anul în curs și a legii plafoanelor care trebuie să stea la baza construcției bugetare, potrivit rador.ro.

Președintele Camerei Deputaților, liberalul Ludovic Orban, a declarat pentru Radio România Actualități că în sesiunea parlamentară care începe mâine, împreună cu guvernul, coaliția de la putere, PNL – USR PLUS – UDMR, intenționează să corecteze legile justiției, dar și să înceapă procedura de dezbatere și adoptare a unor legi care urmăresc reformarea marilor domenii: educația, sănătatea, salarizarea în sectorul bugetar sau sistemul de pensii.

Şi președinta Senatului, Anca Dragu, din partea USR PLUS, spunea într-o declarație pentru Radio România Actualități că își propune ca în această sesiune parlamentară să se concentreze pe accesul la finanțare pentru companii și antreprenori, dar și pe programul „Şcoala de la 8 la 5”.

Președinta Senatului s-a referit si la o reformă amplă pe care o are în vedere pentru combaterea violenței domestice și a traficului de persoane,dar a amintit și de elaborarea unui cod de electoral modern de către comisia de resort a Senatului și a Camerei Deputaților.

Proiectul care va fi dezbătut cu celeritate de Parlament în perioada următoare este cel al bugetului de stat pentru anul în curs. Documentul nu este însă finalizat, deși liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au avut numeroase întâlniri pe această temă.

Replica PSD la întârzierea depunerii proiectului în legislativ a fost prezentarea propriei variante de buget. Vicepreședintele partidului, Gabriela Firea, declara că, spre deosebire de coaliția de dreapta, social-democrații propun un buget de dezvoltare, nu de înghețare a salariilor, care asigură resurse pentru sănătate, educație și investiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *