27 februarie 2021
Duminică au loc alegeri interne în USR Cluj. Cine concurează pentru șefia filialei?

Duminică au loc alegeri interne în USR Cluj. Cine concurează pentru șefia filialei?

USR Cluj organizează duminică, 7 februarie, alegeri interne pentru stabilirea funcției de președinte, componența noului Birou Județean și reprezentanții Comisiei de disciplină, respectiv cenzorii.

La șefia filialei județene a USR Cluj s-au înscris doi candidați, actualul președinte Cătălin Sălăgean și avocatul Radu Chirilă.

Mandatul noii conduceri a USR Cluj nu va fi unul de lungă durată deoarece urmează fuziunea cu partidul PLUS, urmând să fie organizate noi alegeri pentru o conducere comună.

Cătălin Sălăgean, 42 de ani, deține propria afacere pentru administrarea imobilor. Acesta s-a înscris în USR în septembrie 2016 și conduce filiala județeană a USR Cluj din iunie 2019.

Radu Chirilă, 32 de ani, este de profesie jurist, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai și este membru în Baroul Cluj. Acesta a candidat la Camera Deputaților, în 6 decembrie, din partea USR-PLUS Cluj, dar nu a fost pe loc eligibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *