Unde vor ajunge autobuzele școlare cumparate de municipalitate dacă se dorește electrificarea transportului public?

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consilierul local USR-PLUS Cluj, Alexandra Oană, a ridicat astăzi în ședința de Consiliu Local problema autobuzelor școlare de 33 de locuri, care funcționează pe benzină și nu sunt electrice, în contextul obiectivelor asumate de administrația locală de a avea transport public nepoluant.

„Unul dintre obiectivele asumate în dezbaterea Clujul Verde a fost electrificarea transportului public până în 2026. În acest proiect este vorba de achiziționarea a 8 vehicule pe motorină, ce ne îndepărtează de această țintă. Ce se va întâmpla cu aceste autobuze după 2026?”, a declarat Alexandra Oană.

Replica primarului a venit imediat și a explicat că aceste autobuze școlare pe motorină vor funcționa în zona metropolitană.

„Din nefericire la momentul când am pornit licitația nu existau autobuze electrice în formatul acesta pentru elevi, ulterior au apărut după adjudecarea licitației autobuzele electrice cu 33 de locuri. La acel moment nu existau pentru că am făcut analiza de piață.

Obiectivul enunțat de dvs. și cu toții dorim să îl îndeplinim în folosul clujenilor pentru un oraș verde și nepoluant este de a avea un transport public nepoluat. Astăzi suntem cam la 50% din flota de transport verde, după 2026 autobuzele respective vor circula în aria metropolitană. Clujul își continuă transportul public deocamdată în primul inel, am trecut la inelul 2 odată cu Gilăul și avem în vedere și alte comunități clujene pentru că aici calitatea transportului public s-a remarcat prin serviciile de calitate oferite. Avem în așteptare mai multe comunități care și-au exprimat de a adera la zona metropolitană de transport.

Obiectivul nostru este de a achiziționa de acum înainte pe fonduri europene să se centralizeze pe dimensiunea verde nepoluantă. Din nefericire la momentul la care am pornit licitația nu aveam pe piață autobuze electrice, acum sunt”, a declarat Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *