21 aprilie 2021
Președintele Comisiei de Urbanism Florești, Sergiu Leuce (USR), acuzat că face jocul imobiliarilor. Acesta a fost schimbat din funcție

Președintele Comisiei de Urbanism Florești, Sergiu Leuce (USR), acuzat că face jocul imobiliarilor. Acesta a fost schimbat din funcție

Useristul Sergiu Leuce a fost schimbat din funcția de președinte al Comisiei de urbanism a Consiliului Local Florești, după ce a fost acuzat că face lobby pentru dezvoltatorii imobiliari, informează StirideCluj.ro

El a fost acuzat că îi promovează pe dezvoltatorii imobiliari din cea mai mare comună din România, după ce i-a invitat, fără consultatea colegilor de CL Florești, la o ședință în….comisia de urbanism, miercuri, 24 martie, pe cei care aveau proiecte în discuție la acea comisie.

Cele 3 proiecte care au fost discutate au fost respinse.

Scandalul a fost imens la Florești. Consilierii s-au reunit și l-au schimbat  din funcția de șef al Comisiei de Urbanism pe Leuce! Noul președinte a fost ales Edmund Martin, de la PNL. 

Au continuat apoi, scrie publicația citată, acuzele și contrele între liberali și useristo-plusiști.

”Noi avem un mandat clar de la cei care ne-au ales în CL să îi reprezentăm, iar acest mandat constă în implicarea activă și reală în comunitatea noastră. Nu suntem aici să ne jucăm de-a administrația publică. Având în vedere că acuzele vizează grupul PNL Floresti și este vizat și colegul nostru Edmund Martin, noul președinte al Comisiei de Urbanism, precizăm că dezaprobăm faptul că nu am fost consultați de către fostul președinte legat de intenția de a invita unii dezvoltatori/beneficiari la discuțiile din comisii, era nevoie de o consultare prealabilă pentru ca această colaborare să fie corectă.  Astfel, dezaprobăm  acțiunile  de a contacta și invita beneficiari, fapt ce indică intenția de a face lobby. Suntem transparenți în comisie, dar intenția de a participa la ședință revine cetățeanului implicat sau investitorului, nu vice versa.Respectăm programul politic al PNL, iar potrivit acestuia asigurăm cetățenii că domeniul urbanismului este prioritatea noastră zero.  Subliniem că ne dorim în continuare colaborarea cu toți colegii din Consiliu, implicit cu fostul președinte, care are 10 ani experiență în domeniul construcțiilor, dar în mod onest, deschis și transparent .

Nu dorim să transformăm ședintele de comisii sau Consiliu în circ și dezaprobăm profund orice atacuri sau jigniri la adresa colegilor noștri”, au transmis consilierii locali PNL Florești.

În replică, Alianța politică USRPLUS a transmis că ”Alături de toți colegii din USR PLUS Florești, suntem dezamăgiți de modul în care colegii de guvernare de la PNL aplică bunele practici în administrația locală.

Ședințele de comisii de specialitate ale CL trebuie să fie publice și accesibile oricui poate aduce informații ce pot ajuta consilierii locali să ia decizii pe deplin informate privind dezvoltarea comunei noastre. Un astfel de exercițiu ar fi trebuit să aibă loc marți când au fost invitați dezvoltatorii unor proiecte controversate pentru a clarifica motivația din spatele proiectelor și pentru a li se explica poziția Comisiei de Urbanism nemijlocit, în scopul creșterii calității proiectelor depuse în viitor. Din păcate, colegii de la PNL au folosit această situație pentru a forța schimbarea președintelui Comisiei de Urbanism, Sergiu Leuce (USR), inginer constructor cu peste 10 ani experiență în domeniu, cu Edmund Martin (PNL), fără experiență profesională în urbanism sau construcții.

Este important de menționat că propunerea a venit din partea consilierului local PNL Laar Andras, aflat la al treilea mandat, parte din echipa lui Horia Șulea (fostul primar n.r.) și care a contribuit la aprobarea proiectelor controversate din comună. Această schimbare nu a avut un temei în regulamentul de funcționare aplicabil și a fost strict o decizie politică unilaterală”, a declarat Radu Chirilă, copreședinte USR PLUS Cluj.

Este primul scandal de proporții în comuna Florești, între PNL și USRPLUS, care, la nivel național sunt în coaliție de guvernare dar pe pan local se… concurează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *