Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost amendat pentru că n-a purtat mască. Cât trebuie să plătească

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Vlad Voiculescu a fost amendat pentru nepurtarea măștii de protecție, așa cum cere legea în perioada asta de pandemie. Anunțul a fost făcut de Poliția Capitalei, iar Vlad Voiculescu trebuie să scoată din buzunar suma de 1.500 de lei. 

Este al doilea ministru din Guvernul Cîțu amendat în mai puțin de o săptămână, după Raluca Turcan, ministrul Muncii, care a primit o amendă de 500 de lei tot din cauza unor fotografii în care apare fără masca de protecție. 

Vlad Voiculescu a fost fotografiat luni de jurnalişti în timp ce discuta cu un alt bărbat, pe holul Parlamentului, ținând masca de protecție în mână. Cei doi vorbesc de la o distanţă mai mică de doi metri.

Într-un mesaj publicat apoi pe Facebook, ministrul Sănătății susținea că și-a dat masca jos pentru că îi era sete și că nu era nicio persoană în jurul său, deși pe imagini se vede cum discută cu un coleg, fără să poarte masca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *