Mesajul de Paște al ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă: „Oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare”

Politica nationala

Cu ocazia sărbătorilor pascale, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, le-a transmis românilor să se bucure de aceste zile de sărbătoare și i-a încurajat să se vaccineze și respecte în continuare regulile.

„Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie și liniște. După un an întreg vă spun că înțeleg această dorință de a fi împreună. O resimt și eu. O resimțim cu toții. Vreau totuși să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paște pe care îl petrecem în aceste condiții”, transmite ministrul Sănătății.

Mihăilă îi încurajează pe oameni să respecte măsurile de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2 și să continue să se vaccineze.

„Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veți găsi centrele deschise și în aceste zile. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în acest efort de a reveni la viața de dinainte de pandemie și vă urez Sărbători în tihnă și un Paște Luminat!”, este mesajul ministrului Sănătații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *