Hamas, organizaţie implicată din nou în lupte violente cu Israelul, conduce Fâşia Gaza din 2007, dar istoria grupării este mai veche şi profund legată de eşecurile acordurilor dintre Israel şi palestinieni.
Hamas (acronimul în arabă pentru Mişcarea de Rezistenţă Islamică) este cea mai mare organizaţie islamistă palestiniană. Fondată în 1987, în timpul primei intifade palestiniene împotriva ocupării Cisiordaniei şi a Fâşiei Gaza de către Israel, Hamas s-a opus de la început eforturilor Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, entitatea fondată de Yasser Arafat, şi nu a recunoscut niciodată dreptul statului israelian de a exista.
Pe temă am solicitat precizări colaboratorului Clujul Politic, politologul Horia Lupu.
”Câte ceva despre organizația fascist-teroristă Hamas (folosesc termenul fascist ca urmare a ultimelor atacuri teroriste în masă asupra populației civile, diferite de atacurile teroriste uzuale al căror rol e în principal demonstrativ) și despre contextul conflictului actual cu Israel.
Unele precizări făcute de mine legate de arsenalul și tehnologia militară, după câte am reușit să mă documentez, în continuare. Rachetele folosite în prezent de Hamas sunt urmașele oarecum îndepărtate ale rachetelor V 1 și V 2 folosite de Germania fascistă începând cu 1944, tot pe post de arme de teroare în masă.
Astfel, avem de-a face cu:
1) Arme cu rază scurtă de acțiune (14-17 km), rachetele neghidate Quassam 3 și 4 (au existat și două versiuni anterioare, cu bătaie mai redusă), denumite astfel după Brigazile ”Izz ad-Din al-Qassam” (aripa armată a Hamas, care și-au luat numele unui predicator și militant anti-sionist de origine siriană, stabilit in Palestina sub mandat britanic, ucis în 1935, moartea sa inspirând în bună măsură izbucnirea Revoltei arabe împotriva britanicilor din Palestina, din 1936-1939). Putînd fi lansate de pe un sistem de șine de ghidaj care pot fi montate în 1-2 minute, rachetele au o lungime de aproximativ 2-2,5 m, greutate de 40-50 de kg și o încărcătură explozivă de 15-20 de kg, atât materialul de propulsie (solid) cât și încărcătura explozivă fiind fabricate în mod uzual pe bază de ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE (unele cantități primite de Palestina ca ajutor umanitar internațional). Arma poate fi transportată la locul de lansare cu un vehicul de teren obișnuit, eventual cu remorcă, sau cu un camion (mai multe rachete).
Aceste rachete/bombe zburătoare, echivalentul ceva mai primitiv (dar cu siguranță mai ieftin) al bombei zburătoare V 1, concepute și construite în Gaza, pot lovi sudul și centrul Israelului. Ochirea se face simplu, prin orientarea șinelor de lansare (cu o hartă și o busolă), iar reglarea eventuală a distanței prin ajustarea cantității de combustibil. „Precizia” este pe măsură.
2) Vectori cu rază medie de acțiune (aprecierea o fac raportată la arsenalul Hamas), mai exact rachetele neghidate Quds/Al Quds 3 de 122 de mm, echivalente cu o rază de acțiune ușor extinsă, construite în Gaza, ale sistemelor Grad BM-21, succesoare îmbunătățite dar nesofisticate tehnologic ale katiușelor sovietice din Al Doilea Război Mondial. Se pare că transferul de tehnologie s-a făcut pe filieră (și cu asistență) iraniană. Sistemul de lansare multiplu folosit pentru lansarea și transportul acestora, bazat pe un camion (care cântărește, încărcat, 13 tone), poate trage 10 rachete simultan, și toate cele 40 de focoase pe care le transportă în 20 de secunde.
Armele au o rază de până la 30 de km, putând lovi, din Gaza, orașe israeliene precum Așkelonul. O rachetă are lungimea de aproximativ 7,5 m, greutatea de 66 de kg și transportă 17 kg de exploziv.
3) Rachete cu rază „lungă”, care sunt modelul Fajr-5, o rachetă neghidată iraniană de 333 de mm, realizată începând cu anii 1990 ca urmare a transferului de tehnologie din China, la rândul ei vândută pe subansamble Hamas-ului (deși Iranul neagă vânzarea vreunei rachete, dar acceptă transferul de tennologie către acesta). Ultimele variante, produse de Iran din 2017, au ghidaj prin satelit, dar nu au intrat in dotarea Hamas, organizația neavând acces la un astfel de mod de control al rachetei.
Acesti vectori au o lungime de 6,78 m și o greutate de 915 kg, din care 115 kg de încărcătură explozivă, iar raza este de 75 de km, putînd atinge orașe israeliene precum Tel-Aviv, Ierusalim sau Haifa.
Platforma de transport și lansare este un camion (Mercedes-Benz în varianta iraniană) care transportă 4 rachete. De asemenea, rachetele pot și lansate și individual, de pe sisteme de lansare fixe, simplificate.
Reîncărcarea durează ceva mai mult (2 minute/rachetă) fiind nevoie de asistenta unei macarale pe un camion și a unui utilaj special de dimensiuni relativ mari (12 m) care „presează” mecanic racheta în tubul de lansare. Totuși, datorită folosirii combustibilului solid încarcarea durează mult mai puțin decât în cazul „strămoașei” V 2 germane, care trebuia alimentata cu combustibil (lichid) după plasarea ei în poziția (verticală) de lansare.
Ca o precizare, primele doua rachete sunt, conform estimărilor, mai ieftine/bucată decât un vector anti-rachetă (ghidat) din sistemul israelian de apărare ”Iron Dome”.”
Horia Lupu, doctorand în științe politice, UBB
Conform observațiilor legate de tintele vizate și bombardate, este posibil ca raza rachetelor Fajr să fi fost mărită (fie prin îmbunătățirea lor pe plan local de către aripa militar-industriala a Hamas, fie prin transferul de tehnologie superioară, posibil din Iran) la 180/180+ km.