Fostul senator Mihai Goțiu trage un semnal de alarmă după intrarea Roșiei Montana în UNESCO: :”Nu va rezolva, peste noapte, problema comunităților din Apuseni și din România”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Fostul senator clujean Mihai Goțiu din partea USR-PLUS și un cunoscut activist de mediu și reprezentant al societății civile, a comentat intrarea sitului Roșia Montana în Patrimoniul UNESCO.

Acesta a susținut că intrarea Roșiei Montana în UNESCO nu va rezolva situația, peste noapte, problema comunităților din Apuseni, dar este totuși o recunoaștere a valorii excepționale a patrimoniului din zonă.

„În urmă cu puține momente, Comitetul UNESCO a luat o decizie istorică, așteptată de zeci și sute de mii de cetățeni români: Roșia Montană a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial! ”Peisajul cultural minier Roșia Montană” conține ”cel mai semnificativ, extins și divers din punct de vedere tehnic complex minier aurifer subteran roman cunoscut în lume la ora actuală, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-271 EN)” – din motivare.

Este o recunoaștere, dincolo de orice dubiu, a valorii excepționale a patrimoniului de la Roșia Montană și a contribuției României la istoria și cultura umanității. În același timp, este încununarea unei lupte duse de peste un deceniu de societatea civilă din România, demersurile pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO începând în 2010, pe fondul implicării pentru salvarea localității cu cea mai veche atestare istorică din țara noastră (în urmă cu 1890 de ani, pe 6 februarie 131 d.H.).

Includerea în UNESCO a fost una dintre principalele revendicări ale amplelor proteste din Toamna Românească (septembrie-decembrie 2013) și a rămas pe agenda civică și ulterior.

Desigur, includerea Roșiei Montane în UNESCO nu va rezolva, peste noapte, problema comunităților din Apuseni și din România. În anii care vin e nevoie de cel puțin la fel de multă energie și implicare pentru a valorifica statutul UNESCO în beneficiul comunităților locale și al României. Mai este enorm de mult de muncă!

Dar, astăzi, dați-mi voie să mă bucur alături de toți (imposibil de enumerat) care au contribuit la această URIAȘĂ VICTORIE de etapă. O victorie care ne dă speranțe că, atunci când avem puterea să trecem peste lucrurile care ne despart și să luptăm ÎMPREUNĂ pentru cauzele în care credem și care ne definesc, nimic nu ne poate opri!”, a scris fostul jurnalist Mihai Gotiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *