Sergiu Hossu a răspuns acuzațiilor activistului Valeriu Nicolae: „Îmi rezerv dreptul de a reacționa în consecință, inclusiv legal, pentru această delațiune”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Șeful Cancelariei Primului-Ministru, clujeanul Sergiu Hossu, i-a răspuns acuzațiilor activistului Valeriu Nicolae printr-un mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook.

CITEȘTE ce a spus Valeriu Nicolae despre Sergiu Hossu.

Hossu a anunțat că îl va da în judecată pe activist pentru delațiunile pe care le-a făcut despre el și l-a îndemnat să vină cu o documentare temeinică înainte de a arunca cu noroi.

Am văzut ce a scris domnul Valeriu Nicolae despre mine și cred că e potrivit să îi răspund, deși în niciun caz nu aș vrea, prin asta, să validez în vreun fel seria de neadevăruri pe care le-a înșirat în postarea sa.

Așadar, domnule Nicolae, nu am cum să nu vă răspund, pentru că ar înseamnă să vă fiu complice la inducerea în eroare a opiniei publice.
Prin urmare, punctual la aserțiunile false despre persoana subsemnatului:

La sfârșitul facultății, așa cum ați scris, m-am angajat într-o firmă pe poziția de director de vânzări. Angajarea s-a făcut în urma unui interviu.
Referitor la firma la care am lucrat ca director de logistică, vă stau la dispoziție oricând pe un debate despre procesul de aprovizionare, asigurarea materiei prime pentru producție și mentenanța liniilor tehnologice. Nu am cunoștință despre “teapa de 7 milioane de euro”, dar dacă dumneavoastră aveți cunoştință, presupun că ar trebui să dețineți o dovadă în acest sens, pe care ca orice cetățean care respectă legea ați prezentat-o şi instituțiilor competente. Vă asigur pe această cale că voi solicita organelor competente să-mi comunice dacă fac obiectul vreunei anchete.

Angajatul firmei Rosal am devenit tot în urma unui interviu și am lucrat acolo timp de aproximativ opt ani.

Referitor la ancheta DNA desfăşurată cu privire la domnul Apostu, singura calitate pe care am avut-o în acel proces a fost cea de martor. Menționez că niciunul dintre colegii mei din Rosal nu a fost trimis în judecată. Nu cunosc ca legea penală să încrimineze calitatea de martor şi, totodată, nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă fiecare martor din țara asta ar apărea prin presă sau în cine știe ce postări pe rețelele de socializare.

Nu credeți că ar fi binevenită o documentare temeinică înainte de a arunca cu noroi în oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem?

Despre activitatea mea în firma de soft, a fost una de aproape doi ani, urmat de cea în firma de distribuție.

Nu cunosc ca mobilitatea pe piaţă muncii să fie un factor condamnabil, decât, probabil, pentru o persoană care neavând disponibilitate la diversificare pe scara evoluției profesionale se limitează la invenții deplorabile în scopul atragerii audienței.

Referitor la contractul cu Primăria Sector 4. Acel contract a fost semnat cu respectarea legislației privind achizițiile publice, valoare fiind între 550-700 de euro lunar.

Despre declarația mea de avere, este publică și îmi asum orice am trecut în ea.

Eu îmi rezerv dreptul de a reacționa în consecință, inclusiv legal, pentru această delațiune”, a scris Sergiu Hossu, șeful Cancelariei Primului-Ministru. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *