Alexandra Oană, consilier local USR, despre remanierea lui Stelian Ion: ”Am intrat în politică să schimbăm jocul. Programul Saligny e o glumă proastă”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Alexandra Oană, consilier local USR Cluj a comentat pe canalul său de social media remanierea lui Stelian Ion. Aceasta îl apără pe colegul de partid.

Precizăm că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de remaniere la cererea premierului Cîțu. E al doilea ministru USRPLUS remaniat de Cîțu în 8 luni.

 

”Nu am intrat în politică să schimbăm jucătorii. Am intrat în politică să schimbăm jocul.
Acesta este motivul pentru care ministrul Stelian Ion a demarat procedura de selecție pentru șefia DIICOT și pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General, garantându-le procurorilor de rang înalt libertate față de orice formă de presiune.
Și tot acesta este motivul pentru care premierul Florin Câțu l-a revocat azi pe ministrul Stelian Ion, printr-o decizie unilaterală și abuzivă, ce aruncă în aer coaliția de guvernare și arată adevăratele mize ale PNL.
“Riscul” ca la conducerea DIICOT, în DNA şi în Parchetul General să ajungă procurori independenți este un risc pe care sistemul nu și-l poate permite.
Programul Saligny, adică PNDL 3, adică un fel de Pușculița lui Dragnea, fluturat prin fața românilor pentru a justifica dinamitarea coaliției și abuzul comis de PNL, este o glumă proastă.
Programele făcute pe genunchi nu au ca scop modernizarea României, ci sifonarea de fonduri publice.
Dar ca să poți face asta, în tihnă și nestingherit de o justiție independentă, e nevoie ca întâi să o îngenunchezi.
Și cu asta se ocupă în acest moment talentatul domn Câțu., a scris Oană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *