Cîţu, după întâlnirea cu PSD: „Au fost câteva variante, unele chiar interesante, cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani”

Politica nationala Slider

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii PSD, că în cadrul discuţiilor privind viitorul premier al unei noi majorităţi PNL-PSD a fost prezentată şi varianta ca premierul să se schimbe o dată la doi ani, el catalogând această idee ”interesantă”. Şi Marcel Ciolacu a confirmat această strategie şi a arătat că se va discuta în interiorul partidului.

„A fost o primă discuţie şi discuţiile despre funcţii, în special cea de premier, au fost câteva discuţii, au fost câteva variante, unele chiar interesante, cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani…deci au fost nişte discuţii dar nu a fost nicio concluzie„, a spus Cîţu.

El a adăugat că este o variantă care a fost pe masă şi este ”interesantă”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a arătat, la rândul lui, după întâlnire, despre această declaraţie a preşedintelui PNL, că a fost o discuţie privind propunerea de prim-ministru.

„Ne menţinem decizia partidului, şi a mea personală, să mergem la consultări cu o funcţie de prim-ministru, şi atunci au venit mai multe soluţii pe care o să le analizăm fiecare dintre noi, în interiorul partidului. A fost şi această soluţie, de a veni prin rotaţie. Sunt ferm convins că o să le comunicăm la timpul potrivit”, a spus preşedintele PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *