Negocierile continuă în alianța PNL – PSD – UDMR pentru stabilirea programului de guvernare și a viitorului premier

Politica nationala

Negocierile pentru programul de guvernare se apropie de final după ce PSD, PNL și UDMR au căzut de acord în linii mari asupra măsurilor care vor fi susținute de viitorul Guvern. Singura necunoscută care stă în calea viitorului Executiv este numele premierului desemnat.

Surse politice din interiorul PSD și PNL au declarat pentru HotNews.ro că la întâlnirea de la Guvern, Florin Cîțu le-a fi spus social-democrațiilor că este dispus să accepte varianta de premier prin rotație și chiar PSD să fie primul care să propună. În schimb Cîțu ar obține portofoliul de la Finanțe. Negocierea lui Cîțu fără mandat de la partid a încins spiritele în interiorul PNL. De partea cealaltă, președintele Klaus Iohannis vrea să-l impună pe Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru.

Premierul interimar Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor au discutat luni seară în cadru restrâns despre nominalizarea premierului. Potrivit surselor HotNews.ro, Cîțu le-ar fi spus celor doi lideri de partid că PNL este dispus să accepte varianta numirii premierului prin rotație cu PSD. Mai mult, Cîțu și-ar fi arătat disponibilitatea ca PNL să renunțe la funcția de premier în schimbul obținerii portofoliului de la Finanțe.

Prin această negociere, Florin Cîțu încearcă să blocheze nominalizarea lui Nicoale Ciucă pentru funcția de premier. Ciucă este favorit al președintelui Klaus Iohannis și susținut de lideri PNL ca Lucian Bode, Rareș Bogdan, Emil Boc, Gheorghe Flutur și Robert Sighiartău.

Cîțu a convocat pentru marți la ora 19.00 ședința Biroului Executiv pentru a cere mandat de la partid să meargă la Cotroceni cu propunere de premier prin rotație și susținerea lui Marcel Ciolacu de a prelua primul mandatul.

Scenariul rotaţiei premierilor nu a fost validat în forurile de conducere, iar negocierea la nivel de preşedinţi de partid nu are nicio valoare atâta vreme cât Florin Cîţu nu are mandat de la conducerea partidului, mai exact Consiliul Naţional este forul avizat în acest sens, potrivit statutului.

Negocierea președintelui PNL a creat nervi în interiorul PNL, prim-vicepreședintele Rareș Bogdan fiind primul care a reacționat public. Rareș Bogdan a declarat că informațiile potrivit cărora ar urma ca președintelui Iohannis să-i fie propusă o nominalizare de premier din rândurile social-democraților este exclusă.

„Domnul Florin Cîțu este președintele PNL, cunoaște foarte bine statutul PNL și nu ia decizii de unul singur, ci le ia în consens sau cu majoritatea leadership-ului liberal întrunit în foruri statutare. Domnia sa știe foarte bine starea de spirit, cât de greu a fost să începem discuții cu PSD și sunt absolut convins că domnia sa nu ar putea impune așa ceva și că este o strategie de negociere”, a declarat Rareș Bogdan, la Digi 24.

Anterior întâlnirii de la Cotroceni, liderii PSD, PNL și UDMR urmau să discute informal cu președintele Klaus Iohannis. Pe parcursul zilei de luni, soluția premierului prin rotație a fost vehiculată atât de social-democrați cât și de liberali ca un scenariu de rezervă.

PNL, PSD și UDMR bat palma pe programul de guvernare, dar așteaptă premierul de la Iohannis / Tot ce știm până acum despre negocierile și ultimele calcule pentru viitorul GuvernPreședintele Klaus Iohannis dorește să-l nominalizeze pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier în viitorul Guvern PSD-PNL-UDMR, iar o parte dintre liderii PNL susțin această variantă. Totodată și liderii PSD sunt de acord cu acestă opțiune și așteaptă de la șeful statului să-și exprime această opțiune în cursul acestei seri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *