Rafila schimbă strategia anti-COVID. Se anunță noi măsuri noi de săptămâna viitoare. Ce se întâmplă cu certificatul COVID

Sanatate Slider

Noul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, într-un interviu acordat Digi24, că schimbă strategia de combatere a pandemiei de COVID.

Alexandru Rafila critică modul în care a fost abordată pandemia în ultimul an şi jumătate şi spune că a fost motivat politic, fie că a fost vorba despre inacţiune, fie, dimpotrivă, de acţiuni prea dure, luate pe ultima sută de metri, care nu au fost explicate populaţiei, ceea ce a fost de natură să ostilizeze oamenii.

„Multe din deciziile acestui ultim an şi jumătate n-au ţinut cont de recomandările profesioniştilor din sănătate şi au fost decizii care au fost luate exclusiv în scopuri politice”, a apreciat Rafila.

Noul ministru vrea ca Ministerul Sănătăţii să aibă un cuvânt mai greu de spus în luarea deciziilor CNSU.

Ce se va întâmpla cu certificatul verde?

„Acest proiect de act normativ, atunci când a fost depus în Parlament, la Senat, se referea exclusiv la personalul medical. Noi putem să mergem înainte cu acest document, este normal, pentru că în cazul personalului medical nu discutăm despre stoparea epidemiei, ci despre siguranţa pacientului. Cu lucrul acesta toată lumea este de acord – personalul medical trebuie să fie în situaţia în care să reprezinte un risc cât mai mic pentru pacient de a fi infectat atunci când primeşte un tratament sau face investigaţii medicale.

În ceea ce priveşte certificatul verde, în momentul de faţă, funcţionează deja pentru anumite tipuri de activităţi o formă care a fost introdusă prin ordonanţă de urgenţă şi ulterior printr-o hotărâre a guvernului României, care limitează accesul în anumite spaţii pentru persoanele care nu deţin acest certificat.

Rămâne să avem discuţii la nivelul guvernului pentru o formă care să fie convenabilă şi acceptabilă pentru toţi membrii guvernului sau, mă rog, pentru marea lor majoritate şi bineînţeles pentru dl. prim-ministru, însă propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce priveşte vaccinarea. Eu sunt un susţinător fervent al vaccinării. Din păcate, în România, majoritatea populaţiei nu s-a vaccinat şi atunci scopul este să facem în aşa fel, încât populaţia să perceapă vaccinarea ca un act de protecţie individuală şi colectivă, şi nu ca un fenomen de constrângere.

(Propunerea este că) În momentul în care vom constata o reluare a creşterii, care să fie iarăşi consistentă, adică să dureze, de exemplu, trei săptămâni şi să avem o creştere de 1,5 ori a cazurilor săptămânal, să putem introduce certificatul verde pentru anumite tipuri de activităţi şi rămâne să discutăm care sunt aceste activităţi. Iar în momentul în care înregistrezi o scădere constantă şi o scădere sub o anumită incidenţă, de exemplu, 0,5 – o incidenţă foarte mică – să poţi să renunţi la el.

Pentru că o astfel de abordare, care este predictibilă, măsurabilă şi poate fi anunţată din timp, ajută oamenii să se adapteze şi să-şi mărească un pic modul predictiv al comportamentului, ceea ce ar putea domoli creşterea. E bine să încercăm să găsim un partener în populaţie, ceea ce ar face mai acceptabil acest document. Acest document a fost introdus pentru a facilita călătoriile în spaţiul Uniunii Europene. Ulterior, unele state l-au folosit fie pentru reducerea transmiterii în anumite spaţii foarte aglomerate – cluburi, discoteci etc – sau alte state l-au folosit pentru a stimula vaccinarea. (…)

Cât despre posibilitatea introducerii certificatului într-un interval de timp nu foarte lung – noi putem să facem actul normativ, astfel încât el să-şi facă efectul imediat ce ajunge la acea situaţie, nu trebuie să facem actul normativ atunci când începe creşterea. Mi se pare că trebuie să existe un echilibru. Nu se poate ca trei luni de zile să nu fi luat nicio măsură, când era evidentă creşterea din data de 5 iulie, şi acum să discutăm despre intrarea în forţă a acestui certificat când ne aflăm pe o pantă descendentă şi lumea n-o să înţeleagă de ce introducem în acest moment certificatul.”

Rafila se întâlneşte cu medicii de familie

„Şi când am fost la audieri (în Parlament – n.r.), am încercat să transmit un mesaj: să fim cumpătaţi, în primul rând, şi să lămurim lumea că aceasta este soluţia, să-şi protejeze persoanele vulnerabile din familie prin vaccinare.

Dacă mortalitatea, prin îmbolnăvire, la categoria oamenilor activi, între 40 şi 50-60 de ani, este undeva la 1 din 25 sau chiar mai mică, la categoria de peste 80 de ani, 1 din 6 pacienţi decedează. Aici n-avem decât soluţia colaborării cu autorităţile locale, cu alte autorităţi, fie ecleziastice, fie activişti din zona non-guvernamentală.

Primele măsuri le vom vedea săptămâna viitoare, când trebuie să ne întâlnim cu medicii de familie. Trebuie să avem primele contacte, încât să recunoaştem în primul rând rolul lor, să nu-i mai acuzăm în grup, pentru că se întâmplă lucrul ăsta, ceea ce este extrem de nociv.

Ai nevoie de acest corp medical, care este cel mai mare din România, are cele mai multe contacte cu populaţia acestei ţări. Ei trebuie să facă două lucruri să ne ajute acum: trebuie să asigure accesul la testare şi trebuie să asigure consultaţia şi prescripţia unui tratament, conform unor ghiduri, în ambulatoriu, atunci când se poate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *