Ciucă anunţă deciziile de ultimă oră ale Guvernului: „Plăţi către fermieri, operaţionalizarea PNRR şi fonduri pentru 100 de localităţi”

Politica nationala

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri dimineaţă, că, în şedinţa de Guvern, vor fi aprobate plăţile către fermieri, va fi adoptat un proiect de lege privind persoanele cu dizabilităţi şi vor fi alocate fonduri din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale. În plus, se va lua şi o decizie privind operaţionalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Vom aproba plăţile către fermieri pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru anul 2021. Astfel, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de milioane de euro pentru cererile depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în cursul anului 2021. De asemenea, în urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităţilor locale care au nevoie de sprijin în această perioadă, vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din toate judeţele”, a precizat Ciucă.

De asemenea, a afirmat premierul, va fi adoptat şi un proiect de lege pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale:

„Aşa cum am anunţat în această săptămână, astăzi adoptăm proiectul de lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale. Noile măsuri introduc soluţii concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilităţi psiho-sociale şi intelectuale„.

Totodată, Ciucă a susţinut că va mai fi luată şi o decizie privind operaţionalizarea PNRR:

„Tot astăzi, vom lua o decizie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă operaţionalizarea PNRR. Astfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă va fi supus analizei şi aprobării. În plus, se modifică OUG a Guvernului nr. 155 din anul 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *