Drulă l-a făcut mincinos pe Cîţu, după scandalul pe proiectul care permite interceptarea conversaţiilor pe Whatsapp şi Facebook

Politica nationala

Fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, a răspuns, în cadrul unui comunicat de presă, „minciunilor lui Florin Cîţu despre Codul Comunicaţiilor”. Este vorba despre scandalul provocat de proiectul de lege care ar permite interceptarea conversaţiilor pe Whatsapp, Messenger, Skype sau Telegram, care a fost adoptat de Guvernul Cîţu în ultima sa şedinţă.

„Afirmaţiile fostului premier Cîţu sunt mincinoase, aşa cum ne-a obişnuit. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în mandatul lui Cătălin Drulă nu are nicio legătură cu vreo paternitate asupra articolului de lege care a suscitat dezbatere în spaţiul public.

De altfel, în dosarul acestui proiect, care se poate consulta aici, se poate vedea în expunerea de motive că iniţiatorii proiectului de lege sunt ministrul interimar al Comunicaţiilor, Barna Tanczos, şi preşedintele ANCOM, Vlad Ştefan Stoica, iar avizatori membrii Guvernului Cîţu, după ieşirea USR de la guvernare”, a explicat Cătălin Drulă.

Ce a declarat Cîţu

Întrebat de presă dacă le dă asigurări românilor că nu le vor fi citite mesajele de whatsapp, skype etc., fostul premier Florin Cîţu a răspuns:

„Este Codul Comunicaţiilor, este nevoie de acest proiect de lege pentru a demara licitaţiile 5G. Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul CSAT care este un aviz foarte important. În Parlamentul României, dacă în comisii se descoperă că există diferenţe faţă de Codul de procedură penală, bineînţeles că acestea pot fi corectate. (…) Nu sunt specialist. Vom merge la comisiile de specialitate şi vom vedea. Pentru mine era important să avem avizul CSAT şi să avem toată procedura legal respectată. Varianta care a venit acolo a fost avizată de CSAT. Eu cred că cei de la CSAT ştiu mai bine”.

Întrebat cum a apărut acel amendament care permite interceptarea conversaţiilor pe Whatsapp, Messenger, Skype, Telegram, pentru că în varianta pusă în dezbatere publică a proiectului nu exista, şeful PNL a răspuns: „Trebuie să vorbiţi cu iniţiatorii. Nu ştiu exact cine l-a introdus, dar vedem…(…) Nu ştiu exact cine a introdus acest amendament.”

Chestionat ce minister, Cîţu a răspuns: „Ministerul Transporturilor, ştiţi foarte bine. Nu mai ştiu dacă era ministru (Cătălin Drulă – n.r.)”.

Reamintim că un proiect de lege adoptat de Guvernul Cîţu în ultima şedinţă în care a mai avut dreptul să avizeze astfel de acte normative prevede ca platformele de comunicare şi furnizorii de Internet să fie obligaţi să permită interceptarea utilizatorilor de către autorităţi. Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet consideră că sunt vizate aplicaţii precum Skype, Whatsapp, Facebook Messanger, Signal, Wire sau Telegram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *