Primele tensiuni în Coaliția PNL-PSD-UDMR. Florin Cîțu amenință după scandalul cu Rafila: „PNL a făcut un compromis, dar nu va fi Partidul Social Liberal”

Politica nationala

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, vineri, în legătură cu propunerea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, de a fi testaţi gratuit pe termen nelimitat angajaţii de la stat şi din privat care nu vor să se vaccineze, că PNL nu se va transforma în „Partidul Social Liberal”.

Partidul Naţional Liberal e la guvernare într-o coaliţie, a făcut un compromis să fie această guvernare, dar nu va fi Partidul Social Liberal!”, a precizat Cîţu, citat de postul B1 TV.

În ceea ce priveşte faptul că nu avem nici acum o lene privind certificatul Covid, liderul PNL a afirmat că “timpul trece”:

“Când o să avem ceva clar în coaliţie, în Parlament, vom putea să discutăm pe ele. Ceea ce spun eu este că, în acest moment, avem un proiect în Parlamentul României, dar nu avem o lege care să legifereze acest certificat verde şi timpul trece”.

În urmă cu o zi, Cîţu a transmis că PNL nu susţine testarea gratuită pe termen nelimitat a angajaţilor la stat şi privat care refuză să se vaccineze anti-Covid, aşa cum prevede varianta propusă de Alexandru Rafila.

“Ministrul Finanţelor trebuie să îmi spună dacă îşi permite [să plătească 10 teste pe lună, pe termen nelimitat, pentru angajaţii de la stat şi privat – n.r.]. Deocamdată, am primit o variantă a acestui proiect de lege. Nu am discutat-o cu colegii mei, cu specialişti, astăzi o să o discutăm, să vedem. Dar ca principiu ştiţi opinia mea: nu poţi să susţii nelimitat o astfel de cheltuială atunci când există un vaccin gratuit, iar soluţia de a depăşi pandemia este vaccinarea, nu testarea.

Sunt cazuri speciale, e adevărat, în care oamenii nu se pot vaccina, ok, înţelegem, dar în rest nu este nicio soluţie şi trebuie să pornim de la principiul de bază sau de la ce am dori de la acest certificat verde: acela de a creşte rata de vaccinare. Dacă oferim o testare gratuită nelimitat, rata de vaccinare nu o să mai crească”, a declarat Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *