Fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, la postul B1 TV, că este inacceptabil să se stea 31 de ani pe Dosarul Revoluţiei Române şi că magistraţii ar trebui să îşi asume o soluţie, indiferent cât de complicată ar fi aceasta. În plus, liderul PMP a afirmat că, de-a lungul timpului, sistemul judiciar a lăsat impresia că nu poate duce acest dosar.
„Aş vrea să fac de la bun început un anume tip de disociere. Faptul că adevărul judiciar nu s-a aflat până acum nu înseamnă că adevărul istoric, adevărul politic, adevărul unor oameni precum domnul Mărieş (preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989), aici de faţă, ne-au schimbat viaţa în bine ar putea fi pus la îndoială. Că am văzut jocul acesta comunicaţional, ‘lovitură de stat’, deci implicări, amestecuri, până la urmă aproape unora pare că le pare rău că a fost revoluţie.
Asta pot să spun. Oamenii aceştia au avut curajul să se ducă acolo unde noi nu am avut curajul. (…) Nu poţi să spui că merită cineva să îşi dea viaţa. A fost o alegere care ne-a dat nouă o altă viaţă, a fost o alegere. Pare-se că sistemul judiciar de-a lungul anilor – nici n-are importanţă din ce direcţii – nu poate duce acest dosar. E prea complicat, e prea greu pentru ei. Nu ştiu ce este în dosar, în mod evident, dar este clar – am fost şi eu judecător, am îmbrăcat roba, nu poţi să stai 31 de ani pe un dosar. Nu se poate! Îţi asumi o soluţie, oricât ar fi de complicată”, a precizat fostul ministru.
De asemenea, Diaconescu a criticat poziţia statului român faţă de acest dosar:
„A fost nevoie – şi tot datorită lor şi pe urmă a procesualităţii în care a intrat România pentru a merge în Vest – de nişte decizii orientative date de CEDO. Intră în prescripţie răspunderea penală la un moment dat, tot datorită unor tergiversări artificial create. Ştiţi cine se plânge de fapt astăzi? Se plâng un grup de victime. Nişte cetăţeni români se plâng, nu statul se duce la CEDO, nu statul e parte în dosar, nu, (ci) nişte persoane fizice. De unde or avea ei bani săracii să meargă până la Strasbourg? Unde era statul? Ca voinţă politică mă refer”.
