Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: „Când un ministru al Apărării se uită în populaţie, vede în fiecare om un soldat”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Ministrul PSD al Apărării, Vasile Dîncu, a declarat vineri, la Cluj, cu ocazia înmânării Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin „Feleacu”, că militarii sunt cea mai importantă parte a sistemului de apărare şi că el vede în fiecare cetăţean un soldat.

„Militarii sunt cea mai importantă parte a sistemului nostru de apărare. Deşi atunci când un ministru al Apărării se uită în populaţie, vede în fiecare om un soldat. Pentru că fiecare dintre noi avem o parte din misiunea de apărare a patriei. (…) Am trecut pe lângă şi m-am închinat în faţa galeriei celor care au căzut în teatrele de operaţii. Este un moment pe care nu-l poate uita nimeni şi cred că trebuie să facem mai mult pentru calitatea vieţii oamenilor şi familiilor celor care astăzi luptă în cadrul forţelor noastre armate, dar şi pentru memoria celor căzuţi”, a spus Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

Noul șef al MApN a reiterat principalele sale ţinte în mandatul de ministru al Apărării.

„Vă asigur că în mandatul meu de ministru am câteva ţinte pe care mi le-am propus şi pe care le voi realiza şi pentru care mă angajez şi m-am angajat încă de la începutul mandatului. Una din aceste ţinte este să crească calitatea vieţii militarilor şi a familiilor lor. În acest moment suntem într-o situaţie destul de dificilă în ceea ce priveşte echitatea, mai ales pensionarii şi cei în rezervă au dificultăţi în acest moment pentru că diferite legi i-au adus în situaţii de inegalitate. Şi acest lucru nu este unul corect. Un alt lucru care mă interesează foarte mult este pregătirea oamenilor, pentru că omul este cea mai importantă armă”, a precizat Vasile Dîncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *