Guvernul a aprobat accesarea împrumutului de aproape 15 miliarde de euro acordat de Comisia Europeană

Politica nationala

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă care va permite accesarea împrumutului în valoare de circa 14,94 miliarde de euro acordat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevede aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la 15 decembrie 2021.

Sursa citată precizează că România beneficiază prin PNRR de circa 29,18 miliarde de euro, din care circa 14,24 miliarde de euro grant şi circa 14,94 miliarde de euro împrumut.

„Comisia Europeană va disponibiliza o prefinanţare de 13% din împrumut (circa 1,94 miliarde de euro), după intrarea în vigoare a Acordului. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe măsura cheltuielilor bugetare efectuate pentru implementarea reformele/investiţiile prevăzute în PNRR şi respectiv a îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asociate împrumutului. Perioada de disponibilitate a împrumutului este 31 decembrie 2026. Sumele împrumutului vor fi disponibilizate în 10 tranşe”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *