Cioloş: „Huliganismul celor de la AUR nu ar exista dacă autorităţile statului nu le-ar permite să încalce legea”

Politica nationala

Liderul USR, Dacian Cioloş, a lansat acuzaţii dure la adresa autorităţilor, după ce George Simion şi un grup de susţinători au intrat vineri în Primăria Timişoarei. În condiţiile în care primarul Dominic Fritz a acuzat că aceştia au pătruns cu “forţa” şi „ilegal” în sediul instituţiei pe care o conduce, Cioloş ţine să transmită că „huliganismul celor de la AUR nu ar exista dacă autorităţile statului nu le-ar permite să încalce legea”.

„Huliganismul celor de la AUR nu ar exista dacă autorităţile statului nu le-ar permite să încalce legea şi să se manifeste contrar oricăror reguli. De la Diana Şoşoacă, pe care nimeni nu avea curaj să o întrebe de ce nu purta mască, în timp ce o ţară întreagă trebuia să o facă, şi până la asaltul asupra Parlamentului acum câteva săptămâni sau intrarea de astăzi prin forţă şi agresiune în clădirea primăriei din Timişoara, toate sunt permise şi susţinute de către autorităţile statului.

O spun fără nicio urmă de îndoială: mişcarea extremistă din România nu este una născută dintr-o ideologie pe care un val politic provenit din societate a propulsat-o pe scena politică. Vorbim de un grup politic pe care statul român, prin instituţiile sale, îl tolerează atunci când vine vorba de finanţările cel puţin dubioase, pe care îl sprijină prin lipsa de acţiune în faţa manifestărilor huliganice şi toate astea, pentru că forţelor politice aflate la guvernare le e teamă de o adevărată revoluţie în societate”, susţine Cioloş pe Facebook.

Liderul USR mai acuză că, de câteva luni, găşti de indivizi violenţi iau cu asalt instituţiile publice, iar cei care trebuie să le păzească dispar în mod ciudat când ar trebui să acţioneze. Totodată, Cioloş atrage atenţia că apariţia violenţei în politică nu poate duce decât la evenimente dramatice.

„Când cetăţenii cereau demisia guvernului în Piaţa Victoriei, au apărut grupuri huliganice din galeriile de fotbal din care făcea parte şi George Simion. S-a acţionat cu maximă forţă împotriva unor familii cu copii care protestau paşnic, motivându-se o lovitură de stat, un complot inexistent cu maşini încărcate cu cocktail-uri Molotov şi nimeni nu a răspuns în niciun fel pentru acele agresiuni complet nejustificate.

De câteva luni, conducerea AUR, împreună cu câteva găşti de indivizi violenţi printre care se regăsesc şi elemente neolegionare, ia cu asalt instituţii publice, iar cei abilitaţi să le păzească dispar, în mod ciudat, imediat ce aceştia încep să acţioneze. Dacă un cetăţean obişnuit ar fi încercat să intre în Parlamentul României, ar fi fost oprit imediat şi săltat de dubele poliţiei. În schimb, cei de la AUR şi George Simion beneficiază de protecţia instituţiilor statului şi singura concluzie este că există o complicitate evidentă între AUR şi coaliţia de guvernare.

Fac un apel către cetăţenii României şi către angajaţii instituţiilor care ar trebui să asigure respectarea legii să îşi facă datoria şi să ia în serios aceste derapaje de la regulile unei societăţi funcţionale, care ar trebui să îşi apere cetăţenii. Apariţia violenţei în politică nu duce decât la evenimente dramatice şi transformă total o societate. Este nevoie de noi toţi pentru a nu permite acestor excese ale unui partid extremist, cum este AUR, girat de două partide iresponsabile ca PSD şi PNL, să distrugă progresele făcute de România şi să ne întoarcă în debandada anilor 90. Ceea ce fac aceşti oameni nu este patriotic, ci violenţă gratuită şi extremism periculos pentru cetăţenii obişnuiţi”, concluzionează liderul USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *