Criza energetică din România și un pic de război cultural. Câteva observații

Analize Editoriale Slider
 
  • Statul bâjbâie, își dă cu stângul în dreptul. De minim două luni se vorbea că din ianuarie vom resimți mărirea facturilor, acum toată lumea e lovită, mai ales pensionarii și societăți comerciale , companii de stat mari consumatoare de energie, bașca și multinaționale.
  • Mass-media relatează zilnic anomaliile, cazuri de facturi aberante.
  • Ministrul Economiei trimite populația să reclame furnizorii, și chiar atacă furnizorii că au emis facturi fără acoperire, deși ministrul știa bine că va fi greu din ianuarie. E o senzație acută de haos și lipsă de coordonare, cu declarații războinice ale lui Cîțu (da, a reapărut) la adresa ministrului Popescu. Nu știm ce impact au în rezolvarea situației…
  • în peisaj au reapărut, după ceva hibernare, „progresiștii”, leftiștii, comuniștii gen C. Rogozanu sau clujeanul Claudiu Turcuș, cu mantra naționalizării, și dăi și bagă, parcă suntem în stalinizare, să naționalizăm, să lucrăm toți la stat că ce bun e etc etc. Păi e cam invers, interacțiunea cu statul a cetățeanului e traumatizantă în multe cazuri. Îi invit pe „progresiști”, un termen, vorba lui Iliescu, întinat, că însemna ceva în istoria poporului ăsta de la pașopt încoace, să treacă pe la DSV în Mărăști, acolo, între blocuri, DSP, Finanțe, pe siteul Dsp, pe la Direcția Muncii să vadă ce frumos e statul la 32 de ani de la Revoluția anticomunistă, ce instutiții funcționale avem. Păi primăria e parfum, e lux față de instituțiile de mai sus
  • Pentru cei care mai citesc și ceva presă economică sau cărți de profil, e superfluu că e o criză europeană, unde Ro e undeva la capătul cozii, și ceea ce e pe plan european și chiar mondial nu are cum să nu se reflecte la noi. A, că punem și noi una alta în ciorba crizei, cu specificul nostru național unicat, asta e altă poveste
  • Discuția despre intervenționismul masiv al statului trebuie dusă, se poate pune pe masă cu sinceritate, dar nu cu buzduganul naționalizării că nu mai suntem pe vremea Anei Pauker, lui Teohari Georgescu și a lui Dej. Da, trebuie să ne întrebăm până unde e sănătos să privatizăm și cât trebuie statul să privatizeze, cât s-a greșit în cei 32 de ani scurși din postdecembrism pe tema asta și, vorba lui Nenea Iancu, ce e de făcut? Dar nu poți veni cu naționalizare de aceea dură când noi am dat jos in 89 tocmai un sistem monopolist care era aproape colapsat. Nu mă opun, doamne ferește, ca statul să dețină companii de energie, și oricum deține monopolul pe distribuția de curent electric, dar nu cred că e sănătos să vehiculăm atât de isteric cum o fac „progresiștii” mantra naționalizării
  • E evident că populația și multe firme sunt lovite grav și un anumit intervenționism de stat e de acceptat, e necesar
  • Pentru cineva care a trăit 19 ani în comunism, în dictatură, în ceaușismul 80-89, este uimitor cum semințele stalinismului, comunismuluu au încolțit în tineri școliți, cu mega studii pe-afară dar si la sociologie îndeosebi la Cluj. Asta nu mai e stînga, ce propovăduiesc C. Rogozanu sau Claudiu Turcuș de la Facultatea de Teatru și Televiziune UBB, e de-a dreptul comunism. Dar cum multe universități din Vest și SUA sunt, este incredibil, comuniste de-a dreptul, și asta de mult timp, să nu ne mirăm că aceste idei „progresiste”, cu mult intervenționism al statului, cu naționalizare, și cu alte leftisme de acest tip vor domina, dacă nu domina deja discursul public și politico-intelectual românesc, în mod tot mai radical. Reversul medaliei e apariția și ascensiunea AUR, lucru la care ”progresiștii”, oricât de școliți sunt, nu s-au așteptat…
Și iată-ne prinși în cleștele extremă stângă-extremă dreaptă, cu aproape zero moderație, un clește care ne strânge tot mai tare…
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.