Cum a jucat primarul Clujului piesa „Boc pacificatorul

Editoriale Slider

Care e cheia în care trebuie să citim ceea ce a făcut astăzi liderul liberal Emil Boc, primarul  municipiului Cluj-Napoca? Boc l-a primit 30 de minute pe co-președintele AUR, George Simion, la Primărie, de la 11.30 la 12.00, iar când Simion a ajuns în fața Teatrului Național, făcând joncțiunea cu fanii săi din caravana AUR, cu care a venit în turneu la Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii și Huedin, cu motivul că strânge semnături pentru suspendarea lui Klaus Iohannis,  acesta radia de fericire. Avea o mină de om împăcat, luat în seamă de… Măria Sa Boc.

Care e cheia prin care trebuie să înțelegem ceea ce s-a întâmplat astăzi la Cluj? Cred că una din explicații e aceasta.

Primarul cu cinci mandate Emil Boc e un… animal politic veritabil. Clujenii nu îl înțeleg pe Boc, acesta joacă prea subtil pentru alegători. Îl manipulează cum vrea, în stil mare, iar clujenii îl votează mimetic, așa cum l-au votat și pe Gheorghe Funar trei mandate. Să nu ne mirăm dacă peste doar doi ani și jumătate, la localele din vara lui 2024, actualul primar va lua iar procentele care să îi ofere un nou mandat, al… șaselea. Boc a pregătit totul din timp, premeditat, și e foarte posibil ca exact el să-l fi invitat pe Simion la Primărie, ca să arate:

1. că el e omul dialogului, al relației deschise cu dușmanul politic, cu opoziția, că el stă și cu criticii la masă, că la Cluj-Napoca nu se ia cu asalt primăria, ca la Timișoara, nu e nevoie, că aici totul se rezolvă amical, prin dialog.

2. Să demonstreze dușmanului nr.1 al PNL care e… USR -ul și nu PSD sau AUR, că partidul de opoziție AUR e un adevărat partener de dialog  pentru Puterea locală și centrală, nu USR-ul, pe care niciodată nu l-a chemat 30 de minute la o discuție amicală, la o cafea și pe care, în momentele rare când USR a făcut opoziție în Consiliul Local, Boc și Tarcea s-au răstit la el, scoțându-și masca de oameni joviali, videourile cu ședintele acelea de consiliu stau mărturie, trebuie doar să le revedem…atent.

Boc a fost azi abil, inteligent și culege laurii adică a dat bine la clujeni și la români pe național. Și ce au zis aceștia,  iată, îl avem la Cluj pe Boc Pacificatorul, omul dialogului, curajosul, el nu se teme de Simion, de hoarda AUR, de neo-legionari. Boc rezolvă, el ne apără.

I-a ieșit. Ori poate mă înșel eu.

1 thought on “Cum a jucat primarul Clujului piesa „Boc pacificatorul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *