Bilanțul I.S.U. Cluj 2021. 3000 de misiuni în plus față de 2020

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Miercuri, 2 februarie 2022, a avut loc la Sediul Prefecturii Județului Cluj prezentarea bilanțului activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al Județului Cluj și al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, aferent anului 2021. În prezența autorităților locale, inspectorul șef al I.S.U. Cluj, general de brigadă Ion Moldovan, a prezentat aspecte care țin de activitatea pompierilor, a echipajelor SMURD și a structurilor unității.

2021 s-a desfășurat tot sub semnul pandemiei de COVID-19. Astfel, I.S.U. Cluj s-a lovit de provocări diverse, dificile.

Din punct de vedere statistic, subunitățile inspectoratului au desfășurat în 2021 nu mai puțin de 17.825 de misiuni pentru acordarea prim ajutorului medical și 3.654 pentru alte situații de urgență, totalizând astfel un număr de 21.479 de intervenții. Mai mult, s-a înregistrat o creștere a numărului de intervenții față de anii precedenți. Drept dovadă, salvatorii clujeni au desfășurat cu 3000 de misiuni în plus față de 2020, acest lucru datorându-se, în principal, acțiunilor pentru combaterea efectelor pandemice.

În ceea ce privește numărul intervențiilor lunare, se constată un vârf în luna octombrie, cu 2.309  solicitări. Totodată, salvatorii clujeni au înregistrat o medie a timpilor de deplasare în jurul valorii de 12 minute și 30 de secunde pentru intervenții în situații de urgență și de aproape 17 minute pentru echipajele medicale. Timpul este mai mare în cazul ultimei situații amintite, întrucât echipajele trebuie să își ia toate măsurile de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2.

În 2021, echipajele noastre au asistat un număr de 19.202 de persoane, cărora li s-a acordat ajutor medical, iar peste 1000 de persoane suspecte sau infectate cu virusul SARS-CoV-2 au avut asigurat transport din partea I.S.U. Cluj. În cadrul dispeceratului integrat I.S.U. – S.A.J. s-au primit 268.701 solicitări, dintre care 51.551 au fost preluate de operatori de la I.S.U.

Situațiile de urgență

O altă componentă importantă a activității unității este prevenirea situațiilor de urgență. Aceasta s-a desfășurat prin desfășurarea de activități multiple, din care amintim executarea a 1595 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 1120 de sancțiuni, constând în 1113 avertismente și 107 amenzi contravenționale în valoare de 475.000 de lei. Au fost executate și 132 de exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă.

Pe partea de avizare-autorizare au fost prelucrate un număr de 2.326 de dosare și cereri, fiind eliberate 309 avize de securitate la incendiu, 75 de avize de protecție civilă, 140 de autorizații de securitate la incendiu și 4 autorizații de protecție civilă.
Din punct de vedere al pregătirii pentru intervenție și reziliența comunităților, în anul precedent s-au desfășurat acțiuni de pregătire a personalului, precum și activități de informare preventivă. În 331 de cazuri s-a acordat asistență tehnică de specialitate și s-au executat exerciții cu SVSU și SPSU.
Peste 500 de tineri  voluntari se formează în programele special gândite și sunt capabili să ofere o mână de ajutor în situații limită.
De menționat faptul că, începând cu anul 2021, există o nouă categorie de personal și anume soldați și gradați profesioniști. Aceștia se vor încadra în perioada 2021-2024, ceea ce oferă posibilitatea să ajungă la un stat de organizare alcătuit din peste 900 de posturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *