Tensiuni în USR. Dacian Cioloș își acuză colegii de dezinformare: „Nu plec din partid”

Politica nationala

Președintele USR Dacian Cioloş a declarat că nu își va da demisia din partid şi nici intenționează să-şi facă grupuri separate în Parlament sub denumirea PLUS, acuzându-şi colegii de răspândirea de ştiri false. 

Fostul premier admite, însă, că la şedinţa de joi seara a existat o discuţie pe tema separării grupurilor parlamentare.

„Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”, a declarat Cioloş, potrivit news.ro.

Joi seară, în contextul informaţiilor referitoare la programul de reformă lansat în partid de către Dacian Cioloş şi al schimbului de mesaje interne dintre el şi Dan Barna, au circulat informaţii conform cărora actualul lider USR a ameninţat cu demisia, dar şi cu revenirea la varianta PLUS urmată de separarea grupurilor parlamentare USR, dacăprogeamul nu îi este acceptat. Membri ai partidului au vorbit joi seară, în grupurile interne, despre şantaj şi ultimatumuri.

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări. Cioloş şi-a anunţat colegii că va supune proiectul votului Biroului Politic în cursul zilei de luni.

Ulterior şedinţei, între Dan Barna şi Dacian Cioloş a existat un schimb de mesaje pe grupurile interne. Barna îl acuză pe Cioloş de iresponsabilitate şi că aruncă partidul în aer în lupta pentru putere, în schimb Cioloş afirmă că funcţia de preşedinte al USR este mai degrabă decorativă, iar promisiunea sa a fost de a dezvolta partidul.

Cioloş le atrage atenţia colegilor că USR nu este pregătit pentru alegerile din 2024, fiind ”departe de a fi un partid capabil de a creşte electoral”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.