Premierul Nicolae Ciucă condamnă decizia Federaţiei Ruse de a invada Ucraina

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Politica nationala Slider
Premierul Nicolae Ciucă condamnă decizia Federaţiei Ruse de a invada teritoriul Ucrainei, pe care o consideră „un act ilegal de agresiune” şi subliniază solidaritatea cu Guvernul de la Kiev, reiterând totodată că este prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federaţia Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internaţional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securităţii Europene şi celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate. În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei şi reiterează susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale statului vecin”, se arată într-un comunicat transmis joi de Guvernul de la Bucureşti.

Premierul consideră că acţiunea Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internaţional, ci reprezintă şi „o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acţionează ca garant al păcii şi securităţii în lume, precum şi a angajamentelor asumate ca membru al comunităţii internaţionale”.

„Recurgerea la forţă nu poate fi justificată în nicio altă circumstanţă decât cele explicit şi limitativ menţionate în Carta ONU. România este în contact permanent cu aliaţii şi partenerii săi, atât în cadrul NATO, UE şi al altor formate, precum şi la nivel bilateral, şi este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacţie la această agresiune armată, pentru protejarea securităţii întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor comunităţii române din Ucraina”, se mai precizează în comunicatul citat.

Totodată, premierul reiterează faptul că România se bucură de toate garanţiile de securitate şi de solidaritate care recurg din calitatea de stat membru NATO.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă adresează tuturor cetăţenilor României un apel la calm şi subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanţiile de securitate şi de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor aplica, la nivel interinstituţional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicaţiile acestei situaţii, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migraţiei necontrolate”, susţine Guvernul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.