Foștii primari din Florești au pierdut definitiv procesul la ÎCCJ și rămân condamnați la închisoare pentru corupție

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Cei doi foști primari din Florești, Horea Șulea și Ioachim Vancea, au pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia vor rămâne cu eticheta de penal și cu condamnarea de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru corupție.

„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Zanc Florin Dumitru, Şulea Horia Petru şi Vancea Ioachim împotriva deciziei penale nr.612 din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în dosarul nr.1785/211/2018. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 23 februarie 2022”, este solutia ÎCCJ.

Curtea de Apel Cluj a respins în 2021 apelul formulat de Șulea și Vancea și a menținut condamnările inițiale, primul fiind condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, pentru efectuarea unor plăți nelegale a serviciilor de curățenie stradală și deszăpezire din comuna pe care o conducea.

In același dosar mai este inculpat si directorul tehnic din Primăria Florești, Florin Zanc.

Aceștia sunt acuzați că au realizat plăți fără ca să existe contracte de achiziție pentru aceste servicii, în anii 2010, 2012 și 2013.

Prejudiciul total a fost estimat la 270.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *