Transilvania Smart City trimite un tir cu alimente și alte produse pentru refugiați la frontiera de la Sighetul Marmației

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Transilvania Smart City își arată susținerea față de refugiații ucraineni, care au fost nevoiți să fugă din țară și să își abandoneze casele din cauza invaziei forțelor militare din Rusia.

Un tir cu alimente și produse necesare va fi trimis din partea Transilvania Smart City la punctul de frontieră din Sighetul Marmației pentru ucrainenii care au ajuns în România.

De asemenea, aceștia vor pune Primăriei Cluj-Napoca la dispoziție și un teren branșat la utilități pentru a fi folosit pentru realizarea unei tabere de refugiați care poate găzdui până la 10.000 de persoane.

„Vom trimite un tir plin de alimente şi produse de primă necesitate către punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei.

Acolo, zi şi noapte, intră în ţară oameni nevinovaţi (copii, femei şi bătrâni) care fug din calea războiului declanşat de Federaţia Rusă.

De asemenea, pentru că sunt probleme logistice la nivelul administraţiilor publice locale, am hotărât să punem la dispoziţia Primăriei Cluj – Napoca o suprafata de teren (branşata la utilităţi) pentru a fi folosita, pentru amplasarea unei tabere de refugiaţi care sa poata găzdui până la 10.000 de persoane.

Speram ca autorităţile vor da curs propunerii noastre.Pe langa toate acestea suntem dispusi sa oferim şi mese calde ucrainenilor care ar urma să stea aici până la momentul in care vor avea o alta alternativa pentru un trai sigur.

Imaginile care vin din Ucraina sunt absolut cutremurătoare, in Europa secolului XXI, o asemenea conflagraţie, pornită fără urmă de raţiune şi de respect faţă de viaţa umană, nu ar trebui să fie posibilă. Acum, se vede civilizaţia şi umanitatea din fiecare dintre noi”, au arătat reprezentanții Transilvania Smart City.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *