10 noi instalații de încărcare a mașinilor electrice vor fi instalate la Cluj Arena

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Reunit în ședință extraordinară luni, 7 martie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul „Dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice la Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca”, precum și indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Proiectul prevede instalarea a 10 stații de reîncărcare, crearea a 20 de puncte de reîncărcare și a unui număr de 20 de locuri de parcare. Puterea instalată aferentă unei stații va fi de 72 kW, pentru opt dintre ele, și 97 kW, pentru două stații, rezultând un total de 770 kW.

În valoare totală de 2.564.831 lei, cu TVA inclus, proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.