Zelenski: „România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”

Politica externa

Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a avut joi seară o intervenţie în cadrul reuniunii Consiliului European în care a evaluat statele UE, inclusiv România, în funcţie de modul în care sprijină Ucraina în faţa invaziei ruse.

În discursul susţinut în fața liderilor europeni Zelenski a formulat critici la adresa blocului comunitar în ansamblu, considerând că sancţiunile impuse Rusiei au venit ”puţin cam târziu”, dar la final a asigurat că Ucraina ”crede în Uniunea Europeană”, la care doreşte să adere cât mai repede. Zelenski a acordat o atenţie specială Ungariei conduse de Viktor Orban, faţă de care a venit cu o pledoarie încercând să-l convingă să susţină oprirea importurilor energetice din Rusia şi să autorizeze tranzitul armelor occidentale destinate Ucrainei.

În pofida unor critici, președintele Ucrainei a evaluat în general favorabil poziţiile individuale ale statelor membre, cu excepţia Ungariei şi cu alte câteva aprecieri mai rezervate, mai ales faţă de Germania, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

Iată ce a spus Zelenski despre fiecare țară în parte:

”Lituania este cu noi”
”Letonia este cu noi”
”Estonia este cu noi”
”Polonia este cu noi”
”Franţa – Emmanuel, cred într-adevăr că este cu noi”
”Slovenia este cu noi”
”Slovacia este cu noi”
”Republica Cehă este cu noi”
”România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”
”Bulgaria este cu noi”
”Grecia, cred, este cu noi”
”Germania … puţin cam târziu. Credem că şi Germania va fi cu noi în momentul crucial”
”Portugalia, în fine, aproape…”
”Croaţia este cu noi”
”Suedia, galbenul şi albastrul (culorile drapelului suedez, aceleaşi cu ale celui ucrainean n.red) trebuie să fie mereu împreună”
”Finlanda, ştiu că este cu noi”
”Olanda este cu raţiunea, aşa că vom găsi puncte în comun”
”Malta, cred că o vom convinge”
”Danemarca, cred că o vom convinge”
”Luxemburg, ne înţelegem între noi”
”Cipru, cred cu adevărat că este cu noi”
”Italia, mulţumim pentru sprijinul tău”
”Spania, vom găsi puncte în comun”
”Belgia, vom găsi argumente”
”Austria, alături de ucraineni, este o oportunitate pentru tine”
”Irlanda, în fine, aproape…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.