Florești: S-a desființat punctul temporar de depozitare al deșeurilor din zona străzii Balastierei

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Primăria Comunei Florești informează locuitorii că începând de marți, 29 martie, punctul temporar de depozitare deșeuri din zona străzii Balastierei a fost desființat, odată cu deschiderea Ecocentrului Florești.

Precizăm că zona străzii Balastierei va fi monitorizată video și de către poliția locală și vor fi aplicate sancțiuni persoanelor care vor transporta deșeuri în loc neautorizat.

De asemenea, a fost deschis ECOCENTRUL destinat colectării temporare a deșeurilor cu aport voluntar a devenit operațional și pot fi colectate deșeuri voluminoase, deșeuri din construcții și demolări din gospodării, ambalaje reciclabile și deșeuri electrice și electrocasnice, cu respectarea limitelor de cantități prevăzute în Regulament și communicate public.

ECOCENTRUL este situat pe sensul de mers spre ieșirea din localitatea Florești, după sensul giratoriu de la Luna de Sus, pe partea dreaptă din Drumul National DN1E60, conform hărții atașate.

PROGRAMUL DE FUNCȚIONARE AL CENTRULUI DE COLECTARE:

LUNI – VINERI între orele 08:00-16:00
SÂMBĂTĂ între orele 08:00-12:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *