Oficial militar ucrainean: „Soldaţii ruşi au lansat rachete Iskander asupra unei zone rezidenţiale din Odesa”

Politica externa

Armata rusă a lansat vineri, trei rachete Iskander asupra unei zone rezidenţiale din regiunea ucraineană Odesa, provocând mai multe victime, a transmis Maxim Marcenko, şeful administraţiei militare regionale din Odesa, pe Telegram.

„Inamicul tocmai a lovit o aşezare din regiunea Odesa cu trei rachete Iskander lansate din Crimeea. Există victime. Promit că ruşilor le va părea rău pentru fiecare lansare de rachete şi pentru fiecare bombardament asupra teritoriului nostru”, a precizat Marcenko, fără a oferi alte detalii cu privire la atac.

Ulterior, Comandamentul operaţional “Sud” a transmis, pe pagina sa de Facebook, că ruşii au încercat să lovească elemente ale infrastructurii critice din regiunea Odessa, dar că rachetele nu şi-au atins „ţintele propuse de agresori”:

„Chiar acum, în timpul atacului cu rachete din regiunea Odesa, au încercat să se apropie de infrastructura critică, a cărei deteriorare ar putea pune în pericol civilii. Datorită răspunsului prompt şi eficient al forţelor de apărare antiaeriană, rachetele nu au lovit ţintele planificate de inamic. Situaţia se află sub controlul forţelor de apărare ucrainene. Circumstanţele în care s-a produs incidentul sunt în curs de clarificare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *