Au fost deschise trei dosare după ce jurnalista Şercan a acuzat statul de demararea unei „operaţiuni de kompromat”

Politica nationala

Poliţia Română a reacţionat, luni, după ce jurnalista Emilia Şercan a acuzat autorităţile statului că au demarat “operaţiuni de discreditare şi intimidare” după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă ar fi plagiată.

Mai exact, Poliţia Română a transmis că au fost înregistrate trei dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, de violare a vieţii private, relatează Ziare.com. Ulterior a fost extinsă urmărirea penală, in rem şi pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Comunicatul poliţiei:

Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, cu privire la ameninţarea unei persoane, precum şi la “scurgerea de informaţii”, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost înregistrate 3 dosare penale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, privind săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, de violare a vieţii private şi cel de-al treilea, privind tot săvârşirea infracţiunii de violare a vieţii private.

Cele două dosare penale, referitoare la săvârşirea infracţiunii de violare a vieţii private, au fost reunite şi ulterior a fost extinsă urmărirea penală, in rem, şi pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, motiv pentru care a fost declinată competenţa, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data 14.03.2022.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează cercetări, în anchetă proprie.

La acest moment, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, există în lucru doar dosarul penal referitor la ameninţare, sub supravegherea procurorului, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, fiind efectuate activităţi specifice, în vederea identificării autorului.

În prezent, se aştepta un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităţilor procedurale.

În ceea ce priveşte audienţa persoanei în cauză, la conducerea Poliţiei Române, aceasta s-a concretizat într-o notă de audienţă. De asemenea, tot în acest context, persoana în cauză a depus o nouă sesizare, la nivelul Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Documentele astfel întocmite au fost înaintate unităţii de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi ale Ordinului Comun M.A.I.-P.I.C.C.J. nr. 56/12/C/2014, pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror.

Precizăm faptul că organele de cercetare penală din cadrul instituţiei noastre efectuează activităţile dispuse de procuror, iau toate măsurile necesare şi formulează propuneri corespunzătoare, cu operativitate şi responsabilitate.

Într-un text publicat pe site-ul Pressone, jurnalista de investigaţii Emilia Şercan a denunţat, “operaţiunile de discreditare şi intimidare” la care susţine că a fost supusă după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă ar fi plagiată. În plus, jurnalista afirmă că are “motive serioase” să creadă că siguranţa ei este în pericol.

Am decis acest lucru pentru că, de data aceasta, jucătorul-cheie este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliţiei Române pentru a identifica autorul unei infracţiuni de violare a vieţii private a fost scursă din dosar în aceeaşi zi, devenind baza unei ample operaţiuni de kompromat. Am acordat timp organelor de cercetare penală să ancheteze scurgerea de informaţii pe care am reclamat-o la data de 18 februarie 2022. Vreme de 45 de zile nu am fost nici măcar audiată în dosarul deschis ca urmare a plângerii prin care am reclamat scurgerea de informaţii”, a precizat jurnalista.

De asemenea, Şercan mai acuză o “muşamalizare” a respectivei scurgeri de informaţii, susţinând că aceasta “se derulează cu complicitatea conducătorilor unor instituţii” care ar trebui să îi asigure protecţia ca “cetăţean şi ca jurnalist”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *