Udrea rămâne în arest în Bulgaria până săptămâna viitoare

Politica nationala

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, rămâne în arest în Bulgaria, cel puțin până luni. Autoritățile din țara vecină au decis că abia săptămâna viitoare vor tranșa în justiție extrădarea ei.

Udrea și-a petrecut noaptea după gratii, într-un sediu al poliției bulgare de frontieră.

Ea a fost prinsă ieri de grănicerim când încerca să treacă granița spre Grecia, prin vama Kulata. Trecuseră doar câteva ore de când judecătorii instanței supreme anunțaseră sentința de condamnare a ei la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că ministerul pe care îl conduce nu este implicat în procedura de aducere în ţară a Elenei Udrea, adăugând că aceasta este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei.

„Ministerul Justiţiei nu are o echipă trimisă acolo, pentru că nu e implicat în procedură. (…) Este în atribuţia noastră să sprijinim acest proces la cerere. Deci, dacă Tribunalul Bucureşti sau instanţa bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, aşa scrie procedura, atunci se implică şi Ministerul Justiţiei, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamdată, ea este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei”, a declarat Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiţiei.

„Împotriva numitei Udrea Elena-Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu”, se arată pe site-ul Poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.