Deputatul clujean Csoma Botond, președintele UDMR Cluj, a lansat un atac la adresa fostului senator UDMR Eckstein-Kovács Péter în care îl acuză pe aesta că vrea să creeze tensiuni între români și maghiari.
Eckstein-Kovacs a distribuit o fotografie cu liderul Kelemen Hunor la Congresul Fidesz unde a spus la pupitru: „Pentru noi Ungaria este prima”
Péter Eckstein-Kovács a postat fotografia respectivă pe pagina sa de Facebook, iar aceasta a stârnit tot felul de reacții.
Deputatul Csoma Botond a sărit în apărarea președintelui UDMR, care este și vicepremierul României, și a explicat detaliile din spatele pozei.
„Péter, imaginea postată și textul asociat cu ea este provocator, dăunează relațiilor româno-maghiare. Din păcate, sper că numai din cauza supărării de natură poltică și nu deliberat, livrezi pseudo-argumente celor care sunt interesați de înveninarea relațiilor interstatale și a celor interetnice. În acest sens, ei se folosesc de situația internațională tensionată, prezentând publicului scenarii absurde și acuzații nefondate.
P.S. Când cineva e invitat la un eveniment, nu merge acolo cu pupitrul sub braț, această poză a fost făcută la un congres Fidesz. Când vin oaspeți la noi, și ei vorbesc de la pupitrul nostru”, a transmis Botond.