Udrea rămâne în continuare în arest în Bulgaria! Judecătorii bulgari au cerut informații despre închisorile din România

Politica nationala

Judecătorii bulgari au decis amânarea, miercuri, a pronunţării deciziei în cazul Elenei Udrea şi au cerut detalii despre sistemul penitenciar din România.

Procesul „penalei” Elenei Udrea a fost amânat pentru 19 aprilie. Judecătorii din Bulgaria cer informații, în cinci zile, despre sistemul de detenție din România.

„Aveți ocazia să scrieți istorie, să arătați că Bulgaria este peste România în materie de justiție”, le-a spus Elena Udrea judecătorilor, miercuri, potrivit realitatea.net.

Ea a cerut azil politic în Bulgaria și anularea mandatului de arestare. De asemenea, Udrea a acuzat un tratament inuman în penitenciarele din România și a spus că a fost amenințată cu moartea în timpul arestului pe teritoriul României.

Reamintim că Elena Udrea a fost reţinută în Bulgaria în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti, după ce polițiștii au constatat că aceasta a plecat din țară în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru luare de mită și trafic de influență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *