Parlamentul desfiinţează grupurile de prietenie cu Rusia şi Belarus. Au fost și parlamentari care s-au opus

Politica nationala

Senatorii şi deputaţii au decis, marţi, desfiinţarea grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi Belarus.

Grupurile parlamentare şi-au retras deputaţii şi senatorii din grupurile de prietenie cu Rusia.

„Considerăm că este necesar acest demers ca urmare a invaziei pe care o desfăşoară Rusia în Ucraina, în pofida opoziţiei majorităţii statelor democratice”, au explicat parlamentarii USR.

„Având în vedere solidaritatera Parlamentului României cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, adoptarea la nivelul UE a unui pachet suplimentar de sancţiuni împotriva Republicii Belarus, ca urmare a sprijinului acordate Federaţiei Ruse în organizarea agresiunii împotriva Ucrainei, precum şi solicitările de retragetre primite din partea grupurilor parlamentare PSD, PNL, USR şi UDMR, propunem desfiinţarea Grupului parlamentar de prietenie România – Republica Belatrus”, a transmis Grupul Român al Uniounii Interparlamentare.

Decizia a fost luată cu 356 de voturi „pentru”, cinci „contra” şi trei abţineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.