Preşedintele AUR George Simion a anunţat, miercuri, în contextul acuzaţiilor de viol ale unei tinere de 17 ani care a participat la Şcoala de vară a partidului, că cei din Biroul judeţean AUR Ialomiţa au demisionat, inclusiv liderul filialei Silviu Oancea.
„Tot Biroul judeţean de la Ialomiţa, cei care au recomandat nişte tineri fără să le vadă profilul, adică respectivii tineri s-au dus să îşi cumpere alcool şi nu au ascultat de organizatori. E un motiv destul de temeinic”, a mai precizat Simion. Acesta a adăugat că a fost făcută o anchetă internă în partid şi nu a fost implicat niciun membru AUR în acel incident privind acuzaţiile de viol.
„În legătură cu ceea ce ar fi extrem de reprobabil, dar nu avem surse în momentul acesta credibile, o să lăsăm instituţiile statului să îşi facă treaba, vă pot confirma că noi am făcut ancheta internă. Nu a fost implicat niciun membru AUR. Cei invitaţi acolo care au consumat alcool şi au fost scoşi în afara Şcolii de vară şi trimişi de sâmbătă dimineaţa acasă, cei care i-au invitat acolo şi-au dat demisia din AUR Ialomiţa. Tot Biroul judeţean de la Ialomiţa, cei care au recomandat nişte tineri fără să le vadă profilul, adică respectivii tineri s-au dus să îşi cumpere alcool şi nu au ascultat de organizatori. E un motiv destul de temeinic”, a anunţat George Simion, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament.
El a adăugat că aşteaptă să continue verificările făcute de către poliţie, a reinterat că AUR a pus la dispoziţie probele video necesare şi a subliniat că orice om care face un astfel de incident trebuie „pedepsit exemplar”. Simion a mai spus cu au fost fete supraveghetoare tot timpul cu adolescenta respectivă în cameră.
PJ Ialomiţa face cercetări după ce o adolescentă de 17 ani s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol. Surse apropiate anchetei afirmă că aceasta a particpat la Şcoala de vară a AUR, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp începând din 14 septembrie.
AUR mai precizează că fata a venit la eveniment cu acordul părinţilor şi a recunosc ea singură că a consumat alcool, fiind trimisă a doua zi dimineaţă acasă, alături de doi însoţitori care au predat-o părinţilor. „Alianţa pentru Unirea Românilor a pus la dispoziţia poliţiei listele de participanţi şi imaginile video inregistrate pe camerele hotelului”, mai indică reprezentanţii formaţiunii.