Dumitru Buzatu, la Curtea de Apel Iaşi, pentru contestaţia la măsura arestului preventiv / „Escrocule, nu scapi de puşcărie”, i-a strigat o persoană

Politica nationala Slider

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi, care dezbat contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv, au amânat pentru joi luarea unei decizii. Judecătorul desemnat iniţial s-a abţinut, conform News.ro.

Avocatul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui a cerut o amânare, întrucât nu a apucat să studieze dosarul. La sosirea la sediul instanţei, o persoană i-a strigat lui Buzatu: „Escrocule, nu scapi de puşcărie!”. Magistraţii au decis, de asemenea, să reunească dosarul expertului din dosar, Radu Judele, cu cel al lui Buzatu, şi contestaţia acestuia la arestul preventiv urmând a fi discutată joi.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au reunit dosarul lui Dumitru Buzatu cu cel al expertului din dosar, Radu Judele.

Pe rolul Curţii de Apel Iaşi, dosarul care vizează contestaţia în cazul arestului preventiv în cazul lui Radu Judele are numărul 1887/89/2023, iar cel al lui Dumitru Buzatu are numărul 1886/89/2023.

”Solutia pe scurt: Dispune reunirea cauzei la dosarul nr. 1886/89/2023. Document: Încheiere finală (dezinvestire)”, este soluţia pronunţată, miercuri, de magistraţi în dosarul care-l vizează pe Radu Judele.

Ambele contestaţii la măsura arestului preventiv vor fi discutate, joi, de către magistraţi, şedinţa fiind programată la ora 13.00.

Expertul din dosarul fostului preşedinte al CJ Vaslui Dumitru Buzatu, Radu Judele, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Tribunalului Vaslui pronunţată duminică.

Judele este acuzat de luare de mită şi de trafic de influenţă.

UPDATE: Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au amânat pentru joi decizia privind contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv.

Daniel Atasiei, avocatul lui Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, pentru News.ro că a solicitat instanţei amânarea luării unei decizii întrucât nu a avut timp să studieze dosarul.

„Instanţa se va pronunţa joi la prânz. Am cerut să am acces la dosar. Nu am avut timpul necesar să fac acest lucru”, a declarat avocatul Daniel Atasiei.

Dumitru Buzatu a fost adus, miercuri, cu o dubă a Poliţiei la sediul Curţii de Apel din Iaşi, unde urma să fie judecată contestaţia asupra deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

În momentul în care Buzatu a fost coborât sub escortă din maşină pentru a fi dus în sala de judecată, o persoană aflată în zonă i-a strigat: „Escrocule, nu scapi de puşcărie!”

Măsura arestului a fost propusă de DNA şi admisă de Tribunalul Vaslui. 

”Lăsarea în libertate a unor inculpaţi care săvârşesc astfel de fapte prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în justiţie, iar, pe de altă parte, ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii”, arăta Tribunalul Vaslui în motivarea deciziei de arestare preventivă a fostului şef al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

În documentul obţinut de HotNews.ro este redată şi declaraţia unuia dintre avocaţi, care a susţinut în instanţă că, de fapt, banii erau un împrumut, că Buzatu îi ceruse omului de afaceri de zece ori mai puţini bani şi că DNA a pus în geantă restul de bani.

Aceasta, după ce Buzatu a susţinut că banii găsiţi de anchetatori erau din ”economiile sale”.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

 Potrivit portalului instanţei de judecată, procesul este programat la ora 11.00.

La termenul stabilit pentru marţi, judecătorul desemnat iniţial s-a abţinut.

”(…) admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Chiriac Adrian de la soluţionarea dosarului nr. 1886/89/2023. Constată că domnul judecător nu a dispus măsuri în cauză. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 26.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, este soluţia pentru termenul de marţi.

Buzatu, prins în flagrant de procurorii DNA în momentul în care ar fi primit o mită de peste 1,2 milioane de lei, a fost arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă de către magistraţii Tribunalului Vaslui.

”Dispune arestarea preventivă a inculpatului BUZATU DUMITRU,  cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 24.09.2023 până la 23.10.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărătorii aleşi Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 23.09.2023”, anunat, sâmbătă seară, Tribunalul Vaslui. 

Dumitru Buzatu, care la data faptei era preşedinte al Consilului Judeţean Vaslui, membru PSD, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Conform DNA, Buzatu a solicitat unui om de afaceri 10% din valoarea unui contract pe care acesta îl încheiase cu CJ Vaslui.

Încă o persoană a fost reţinută sâmbătă în dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă.

Acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia, raport care să contrazică propriul rapoirt realizat anterior în baza unui contract cu Consiliul Judeţean şi care nu corespundea realităţii din teren.

Raportul era necesar, după ce între Dumitru Buzatu şi omul de afaceri au apărut divergenţe în legătură cu plata lucrărilor şi implicit cu cuantumul mitei care trebuia remisă lui Buzatu. De asemenea, expertul i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factori de decizie din CJ Vaslui pentru a-i achita facturile pentru lucrările executate.

Între timp, Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD şi revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *