Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din 28 septembrie, proiectul de hotărâre care vizează suplimentarea cu 13.000.000 de lei a bugetului destinat executării lucrărilor de întreținere a drumurilor județene aflate în administrare, respectiv a serviciilor aferente anotimpului rece în perioada noiembrie – decembrie 2023.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Îmbunătățirea infrastructurii rutiere din județul Cluj reprezintă, în continuare, o prioritate absolută pentru Consiliul Județean. Astfel, am propus alocarea de fonduri suplimentare pentru lucrările la drumurile județene tocmai din dorința de a intensifica ritmul de derulare a acestora, precum și de a mări volumul de lucrări pe anumite sectoare care prezintă o importanță majoră pentru cetățenii județului”.
Astfel, în urma alocării bugetare în sumă de 40.000.000 de lei, TVA inclus, din luna ianuarie a acestui an, valoare aprobată a bugetului alocat ,,Programului de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din Județul Cluj” devine 53.000.000 de lei, TVA inclus.
Sumele alocate vor fi utilizate atât în vederea demarării de noi lucrări de întreținere, precum și pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor județene aferente anotimpului rece din perioada noiembrie – decembrie 2023.