Cinci arbori de sequoia-metasequoia urmează să fie plantați în cadrul proiectului de regenerare urbană dezvoltat pe fosta platformă Carbochim

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Cinci arbori de sequoia-metasequoia  au ajuns la Cluj-Napoca și urmează să fie plantați în cadrul proiectului de regenerare urbană dezvoltat pe fost platformă Carbochim, scrie Făclia de Cluj.

În total, vor fi plantați 610 noi arbori pe o suprafață de 5,5 hectare de teren, echivalentul a jumătate din Parcul central din Cluj-Napoca.

Cei peste 600 de arbori, printre care și cinci Sequoia, se află în pepiniera Stațiunii de Cercetări Horticole din zona cartierului Gheorgheni și care aparține USAMV. Copacii urmează să treacă printr-un proces de carantină și aclimatizare. Sunt specii de arțari, castani, tei, platani, ginkgo biloba și stejari cu vârste de peste 13 ani și care au fost aduși din diverse pepiniere din Europa.

„Arborii de sequoia-specia metasequoia au fost aduși din Italia. Au avut 25 de metri înălțime dar pentru a-i putea transporta la Cluj-Napoca și a respecta normele rutiere a trebuit să-i tăiem la 13 metri. Au acum 60 de ani dar trăiesc peste 1000 de ani”, a declarat reprezentantul proiectului de regenerare urbană propus pe platforma Carbochim, arhitectul Sorin Guttman.

Proiectul d va avea 5,5 hectare și va avea peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni.

Noul parc va fi deschis publicului în anii viitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *