Teologul Radu Preda la emisiunea AGORA despre poziționarea Bisericii în an electoral: Biserica trebuie să își arate adevărata noblețe dar fără a absenta prezența civică, de a încuraja oamenii, pe canalele noastre specifice, de a merge la vot”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Cunoscutul teolog ortodox, profesor la Facultatea de Teologie a Universității ”Babeș-Bolyai”, Radu Preda, a fost invitatul emisiunii de dezbatere AGORA, realizată de jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș.

Preda a fost întrebat de un internaut cum să evite Biserica atragerea în lupta politică de la anul, an electoral. 

”Biserica trebuie să facă ce a făcut cel despre care am discutat (regretatul Bartolomeu Anania n.r.). Acesta în an electoral nu primea pe nimeni din zona politică. Spunea că dacă primește dintr-o parte vor veni toți. Și atunci nu primesc pe nimeni. A vrut la Nicula Petre Roman odată să ia cuvântul și eu eram acolo și mi-am permis să îi spun, domnule premier, era ultima lui funcție ce o deținuse, nu se cuvine. Și omul a înțeles. Deci așa și acum, înainte de cavalcada asta de alegeri ce vine peste noi la anul, Biserica trebuie să își arate adevărata noblețe dar fără a absenta prezența civică, de a încuraja oamenii, pe canalele noastre specifice, de a merge la vot, pentru că acolo se decide. Așa cum fiecare suflet se îndreaptă prin spovedanie așa și fiecare societate poate să se îndrepte prin vot, dacă oamenii, fiecare funcție de informațiile pe care le au votează în cunoștință de cauză, în cabină. Asta e esența unui stat democratic și a unei biserici libere într-un stat liber”, a explicat Radu Preda.

În emisiunea s-au abordat mai multe teme, cazul preotului suspendat de la Alba Iulia, filmul ”Arsenie Boca. Viața de Apoi” și ce înseamnă și cât de importantă e teologia socială. 

Emisiunea completă o puteți viziona mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *