Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a adresat moldovenilor, înaintea alegerilor locale din 5 noiembrie, îndemnându-i să participe la vot, argumentând că forţele pro-Kremlin vor încerca să blocheze drumul european al Republici Moldova, inclusiv prin cumpărarea alegătorilor, însă votul ”poate fi puternic decât încercările de vindere a Moldovei”.
Ea a declarat că R. Moldova face paşi mari pe calea integrării europene şi are şansa să devină membă UE datorită votului cetăţenilor.
”Fiecare vot a contat în alegerile precedente, ca să avem acum şansa reală de a deveni membri ai familiei europene, unde oamenii trăiesc în pace şi bunăstare. În ciuda piedicilor imense, în ciuda unui regim autoritar corupt care stăpânea ţara prin frică, în ciuda propagandei Kremlinului, oamenii au ieşit victorioşi şi am învăţat cât de mult contează votul nostru”, a argumentat Maia Sandu.
De altfel, în mai multe rânduri, în mesajul său, ea a subliniat importanţa votului pentru dezvoltarea Republicii Moldova şi pentru parcursul ei european.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis ca partidul „Şansă”, afiliat lui Ilan Şor, oligarhul fugar condamnat la 15 ani închisoare în dosarul „furtului miliardului”, să fie exclus de la alegerile locale care au loc duminică, 5 noiembrie, a anunţat vineri premierul Dorin Recean după o şedinţă a CSE în care s-a discutat un raport al serviciului de informaţii (SIS), relatează presa de la Chişinău.
Pe baza raportului SIS, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a ajuns la concluzia că grupului criminal condus de Ilan Şor încearcă să corupă alegerile şi să deturneze ordinea constituţională din Republica Moldova, relatează deschide.md.
Anunţul premierului a fost făcut după ce, într-o conferinţă de presă, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteaţă, a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federaţiei Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Şor. Musteaţă a spus că atacurile la adresa securităţii statului s-au intensificat, în special, în contextul alegerilor locale din 5 noiembrie. Directorul SIS susţine că în ultimul timp se observă o „concentrare masivă” pe compromiterea scrutinului, în special prin finanţarea opacă a campaniei electorale a partidului „Şansă”, evaluată la peste 90 de milioane de lei.
„Ei vor să ne rupă ţara, să o divizeze, să alimenteze separatismul şi să o arunce în haos şi violenţă. Avem datoria să intervenim şi ignorarea unor asemenea atacuri nu este doar imorală, ci şi împotriva legii. Federaţia Rusă nu poate intra în Moldova cu tancuri, aşa cum a intrat în Ucraina, însă intră cu crimă organizată. (…) La şedinţa CSE am audiat rapoartele instituţiilor de drept, am făcut o inventariere a probelor, am analizat cum au acţionat instituţiile statului şi am constatat că tentativele de distrugere a ordinii constituţionale s-au confirmat şi au fost documentate”, a explicat premierul Dorin Recean, citat de NewsMaker.