VIDEO Sipoș, AUR Cluj: Este necesar un parc industrial în Huedin și o pârtie de schi la Vlădeasa, unică în România

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Cristian Sipoș (foto dreapta), coordonatorul AUR Cluj, a declarat joi, 9 noiembrie, în conferință de presă săptămânală a deputatului de Cluj Ilie Coleșa, că este necesar un parc industrial în Huedin și o pârtie de schi în masivul montan Vlădeasa

„Asistăm de 30 de ani la o depopulare și degradare continuă a calitătii vieții cetăteanului din orașul Huedin și comunele învecinate.

Deși Huedinul este conectat la drumul național, la calea ferată care ar face ușor legătura spre Europa de Vest și Centrală, acest oraș nu are nici azi un parc industrial chiar dacă de 15 ani de zile, in fiecare an preelectoral se promite realizarea unui parc industrial in cadrul Tetarom atât de către primar cât și de către Consiliul Județean.

Noi, AUR, susținem și rugam imperios autoritățile competente( Consiliul Județean) de a nu mai amina acest proiect necesar Huedinului” a precizat Sipoș.

„De ani buni de zile se vehiculează de către Consiliul Județean investiția „Pârtia Vladesa” pe raza comunei Săcuieu. Nici până în ziua de astăzi nu există un document între Consiliul Județean Cluj și Primăria Săcuieu pe acest subiect. Dacă totuși se va realiza această investiție propunem un circuit turistic „pârtia Vlădeasa – Cetatea Bologa – Complexul Octavian Goga din Ciucea”, un proiect turistic care va revigora zona și va creea o emulație pozitivă a antreprenorilor locali” a  precizat Cristian Sipoș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *